În vremuri de bejenie sau de dulce, legendara pomană a porcului era alături de Crăciun evenimentul central al anului ce dădea cu bune ori cu rele să se încheie. După ce măcelarul termina treaba, lumea se aşternea la masă şi răsuna satul de colinzi ori cântări deocheate în memoria râmătorului ce avea să asigure peste an necesarul de proteine al gospodăriei. Dacă erai invitat şi nu participai la ceremonie, gazda-ţi sărea în cap de parcă nu i-ai fi venit la nuntă, şi aveai de tras multe vorbe nelăute. Şi mai rău era dacă veneai şi nu te ,,cuprindeai” să te care sanie la domiciliu. Asta însemna că ai întinat tradiţia şi nu apreciezi preparatele abil meşteşuguite ori crampa ce aburea la marginea plitei. Azi, până ce Moşul le-o intra pe horn să le ureze ,,Hoho ho ho, Meri Cristmas”, numai creştinii avuţi taie porci. Ferice de cei care au reuşit să mai ţină ceva în cocină, pentru că bunăstarea care s-a pogorât peste ţara noastră a făcut ca majoritatea să nu-şi mai permită să crească animale pentru sacrificare. Şi cu atât mai puţin să-şi cumpere unul.

Restul se mulţumesc să-l taie de pe listă şi să se holbeze prin galantare după o bucăţică de sezon mai acătării de la vreo promoţie omenoasă pentru buzunarele în care bate vântul mizeriei. Cu toate că minţilor îndoctrinate de colinzile lui Hruşcă şi nebunia publicitară care ne agasează în aceste clipe nu le vine să creadă, carnea pe care o privim cu jind precum dulăii înfometaţi ce dau târcoale măcelăriilor nu mai are nici o legătură cu principala legumă din meniul românului, şi anume porcul. Umflat cu pompa în laboratoarele din marile centre de creştere, sărmana creatură cu râtuleţ şi codiţă a devenit un OZN îmbâcsit cu hormoni căruia nu-i mai rămâne decât să zboare ca-n poveştile lui Creangă.

Astfel, legendara pomană a porcului, unde altădată se petreceau atâtea parascovenii a ajuns să se rezume la nişte calt