Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Serviciul de Ambulanţă va fi finanţat prin bugetul de stat, gărzile asistenţilor vor fi remunerate

Publicat in Romania Libera, miercuri 12 decembrie 2012 ·

Serviciul de Ambulanţă va trece sub administrarea Ministerului Sănătăţii, iar gărzile efectuate de asistenţii medicali, dispeceri şi ambulanţierii din serviciul medical de urgenţă vor fi recompensate cu bani şi nu cu timp liber ca până acum, a anunţat, miercuri, ministrul de resort, Raed Arafat, potrivit Mediafax.

"Serviciul de Ambulanţă trece la bugetul de stat începând cu luna martie anul viitor, iar intenţia este să asigurăm finanţarea sistemului de urgenţă la nivel de buget, nefiind un sistem care face diferenţa între asigurat şi neasigurat. Este un lucru normal, pentru că ambulanţa trebuie să intervină la orice cetăţean, indiferent de calitatea de asigurat, dar cel mai important lucru şi cu impact important asupra capacităţii de intervenţie este că s-a aprobat o formă prin care asistenţii medicali şi ambulanţierii şi dispecerii de la serviciile de ambulanţă să poată să efectueze gărzi pentru a putea să fie plătite orele suplimentare pe care ei le făceau şi care acum trebuia să le recupereze ca ore libere", a declarat Arafat, la finalul şedinţei de miercuri a Executivului.

El a subliniat faptul că, până în prezent, doar medicii efectuau un serviciu de gardă remunerat.

Măsurile sunt cuprinse într-o ordunanţă de urgenţă aprobată în şedinţa de guvern.

Totodată, actul normativ dispune trecerea unor programe curative din subordinea ministerului de resort în cea a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

"S-a făcut o reglare între Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări: începând de anul viitor, după intrarea noului acord-cadru în vigoare şi aprobarea bugetului, anumite programe curative care erau la Ministerul Sănătăţii vor trece la Casă, să fie gestionate la nivelul Casei, iar Ministerul Sănătăţii va păstra programele de sănătate publică şi va prelua două programe strategice, care sunt tuberculoza şi HIV, pentru asigurare

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 2 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Superliga – Play-Off: CS Universitatea Craiova a învins U Cluj, scor 3-0

News.ro acum 51 minute
Echipa CS Universitatea Craiova a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia U Cluj, în prologul primei etape din play-off-ul Superligii. Portarul Ştefan Lefter a fost eroul clujenilor în Bănie. Goalkeeperul de la „U” a salvat la dubl

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 4 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°