Taxele şi impozitele scadente pe 25decembrie vor trebuie plătite pe 21 decembrie, de “Sfârşitul Lumii”. Termenul de plată a fost devansat pentru că ziua de Crăciun este liberă.
În aceste condiţii, firmele şi populaţia vor fi obligate să depună declaraţiile de impunere şi să realizeze plăţile până pe data de 21 decembrie. “De asemenea, s-a aprobat devansarea termenului de declarare şi scadenţă a creanţelor fiscale până la data de 21 decembrie, având în vedere că data de 25 decembrie este zi nelucrătoare“, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanţelor Publice.
Astfel, toţi contribuabilii trebuie să depună declaraţiile şi să facă plăţile scadente, de obicei, în data de 25 a lunii până în ziua de 21 decembrie 2012.
Potrivit legii, dacă ziua de scadenţă este nelucrătoare, atunci termenul limită devine următoarea zi nelucrătoare. Guvernul a decis înainte cu două săptămâni de alegeri că ziua de luni 24 decembrie şi luni 31 decembrie sunt zile nelucrătoare (libere). Conform Codului Muncii, zilele libere din luna decembrie 2012 sunt 1 Decembrie (sâmbătă, Ziua Naţională), 25 şi 26 decembrie (marţi şi miercuri, prima şi a doua zi de Crăciun).
Taxele şi impozitele scadente pe 25decembrie vor trebuie plătite pe 21 decembrie, de “Sfârşitul Lumii”. Termenul de plată a fost devansat pentru că ziua de Crăciun este liberă.
În aceste condiţii, firmele şi populaţia vor fi obligate să depună declaraţiile de impunere şi să realizeze plăţile până pe data de 21 decembrie. “De asemenea, s-a aprobat devansarea termenului de declarare şi scadenţă a creanţelor fiscale până la data de 21 decembrie, având în vedere că data de 25 decembrie este zi nelucrătoare“, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanţelor Publice.
Astfel, toţi contribuabilii trebuie să depună declaraţiile şi să facă plăţile scadente, de obicei, în data de 25 a lunii până în ziua