Un tânăr romașcan își petrece perioada dinaintea Crăciunului întruchipându-l pe moșul cu sacul. El consideră că bucuria pe care o aduce copiilor “face toți banii”, suma pe care o percepe acoperind, în primul rând, cheltuielile de deplasare și costumul.
De vreo șase ani, Radu Gabriel Maxim (foto) își petrece Ajunul Crăciunului în casele oamenilor care au copii, împărțindu-le acestora cadouri și bucurii. Nici în săptămâna dinaintea Crăciunului nu are un program mai lejer, în agenda sa fiind trecute aproape toate serbările de la grădinițele și căminele din oraș. Radu este un Moș Crăciun “profesionist”. Deși este în branșă doar de câțiva ani, își amintește că “pornirea” a avut-o încă de când era elev de liceu. “M-am oferit întotdeauna să joc acest rol atunci când cunoscuții erau în căutarea unui moș în perioada Crăciunului. Mi-a plăcut foarte mult să intru în atmosfera sărbătorii. Pentru mine, personal, când eram un puști de-o șchioapă, a fost devastator să aflu că, în realitate, nu există Moș Crăciun și că părinții sunt responsabili cu darurile“, a spus Radu.
Moș Crăciunul de închiriat nu este costisitor. O vizită acasă este 30 de lei, iar la serbările de grădiniță costurile sunt variabile, în funcție de numărul de copii. “Eu nu trăiesc din asta. Din banii pe care îi iau îmi acopăr, de obicei, cheltuielile cu benzina și costumul. E plăcut să le pot face o bucurie copiilor și, parcă, și pentru mine Crăciunul vine altfel“, a spus Radu.
Ca să fii un Moș Crăciun profesionist nu este, însă, chiar așa de simplu. Trebuie, în primul rând, să ai un costum bun, care să nu dea nimic de bănuit puștilor pe care îi ia pe genunchi când le dă cadouri și, apoi, neapărat, să iubești copiii și să ai spiritul spectacolului în sânge. “De obicei, cer câteva informații despre copil înainte de a intra în casă. Trebuie să știu cum îl cheamă, ce îi place, ce pozne