Jucătorii echipei de fotbal CSM Focşani au programată reunirea lotului pe 16 ianuarie 2013, dată la care antrenorul-jucător Octavian Bucătaru se va întâlni prima oară cu jucătorii lor. La finalul turului ligii a treia, Focşaniul ocupă locul 9 în seria a doua şi are ca obiectiv salvarea de la retrogradare, în condiţiile în care în acest sezon vor retrograda ocupantele locurilor 11-13 şi cel mai slab loc 10 din cele şase serii ale ligii a III-a.
În acest moment nu se cunosc prea multe despre programul pe care echipa îl va avea în perioada următoare. După reunire, componenţii lotului focşănean se vor antrena timp de şapte zile la Focşani, apoi vor merge la Tîrlungeni (Braşov), pentru un cantonament montan care va dura şapte zile. Primul joc oficial al grupării de pe Milcov este programat vineri, 8 martie, cînd CSM Focşani va întâlni pe teren propriu echipa Metaloglobus Bucureşti.