Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pensiile ar putea fi majorate cu 4% începând din ianuarie 2013

Publicat in Romania Libera, miercuri 12 decembrie 2012 ·

Pensiile ar putea fi majorate din ianuarie 2013, anunţă Ministerul Finanţelor Publice. Într-un comunicat de presă emis miercuri de minister, se arată că Guvernul Ponta va lua în calcul o majorare a pensiilor cu circa 4%, la definitivarea proiectului de buget pe anul 2013, potrivit b1.ro.

„Guvernul Ponta a hotărât că este o prioritate majorarea pensiilor şi se ia în calcul, la definitivarea proiectului de buget pe anul 2013, o majorare a acestora cu circa 4% începând cu luna ianuarie 2013, în conformitate cu Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice", se arată în comunicat.

În ceea ce priveşte Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, ministerul mai precizează:

„Prin această ordonanţă s-a aprobat menţinerea drepturilor salariale ale personalului din sectorul bugetar, precum şi a altor drepturi care se acordă din bugetul general consolidat, la nivelul acestora din luna decembrie 2012, ce include majorarea de 7,4% care asigură recuperarea integrală a reducerii salariilor cu 25% efectuată în iulie 2010; salariile majorate cu 7,4% aferente lunii decembrie vor fi plătite în cursul lunii ianuarie, fiind deja alocate fondurile necesare. Totodată, prin actul normativ mai sus menţionat, se crează condiţiile ocupării unor posturi vacante şi se menţine interdicţia de achiziţionare a autoturismelor şi mobilierului, de către instituţiile din sectorul bugetar, ca şi în anul 2012".

Guvernul Ponta a aprobat, în şedinţa de miercuri, noi măsuri economice ce prevăd, printre altele, mărirea taxelor locale şi a impozitelor începând cu 1 ianuarie 2013.

Pensiile ar putea fi majorate din ianuarie 2013, anunţă Ministerul Finanţelor Publice. Într-un comunicat de presă emis miercuri de minister, se arată că Guvernul Ponta va lua în calcul o majorare a pensiilor cu circa 4%, la

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum o ora
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, liber după un acord cu SUA. Jurnalistul se întoarce în Australia

Mediafax acum 20 minute
Eliberarea lui Assange încheie o saga juridică de 14 ani în care jurnalistul a petrecut mai mult de cinci ani într-o închisoare britanică de înaltă securitate şi şapte ani în azil la ambasada Ecuadorului din Londra, luptând împotriva extrădării în S

Aeroportul Incheon, închis din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

Mediafax acum 42 minute
Un balon a aterizat pe pista de lângă Terminalul 2, iar cele trei piste ale aeroportului au fost temporar închise, a declarat purtătorul de cuvânt. Mai multe baloane au fost observate în interiorul şi în jurul aeroportului, a spus purtătorul de cuvâ

Fostul preşedinte al Elveţiei, Alain Berset, este noul secretar general al Consiliului Europei

Mediafax acum 35 minute
Alain Berset, în vârstă de 52 de ani, va prelua funcţia pe 18 septembrie, succedându-i croatei Marija Pejcinovic Buric, al cărei mandat a fost marcat de excluderea Rusiei în urma invaziei din Ucraina din februarie 2022. "Felicitări lui Alain Berset,

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 26 iunie 2024?

Ziua Constanta acum 50 minute
În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru David cel din Tesalonic (sec. VI). Acest fericit, fiind cu neamul dinspre Răsărit, a strălucit la Apus ca un luceafăr prea luminos. Căci din pruncie supunându-

UE acuză Microsoft de gruparea ”abuzivă” a produselor Teams şi Office, încălcând regulile antitrust

News.ro acum 2 ore
Uniunea Europeană a acuzat marţi Microsoft că a încălcat regulile antitrust prin gruparea ”abuzivă” a produselor sale Teams şi Office, transmite CNBC. ”Comisia Europeană a informat Microsoft despre punctul său de vedere preliminar conform căruia Mic

Ziua Drapelului, azi la Braşov

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Ziua Drapelului Naţional al României va fi marcată azi, 26 iunie, şi la Braşov. Instituţia Prefectului şi Garnizoana Braşov organizează, de la ora 10.00, în Piaţa Tricolorului, o ceremonia militară la care vor participa autorităţi locale şi judeţene

NATO anunță miercuri, 26 iunie, nominalizarea oficială a lui Mark Rutte în funcția de secretar general

Ziare.com acum 12 ore
Cele 32 de state membre ale Alianței Nord-Atlantice vor confirma miercuri, 26 iunie, nominalizarea premierului interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, au anunţat marţi, 25 iunie, surse diplomatice citate de AFP. Ambas

Un nou schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. Câți soldați au fost eliberați

Ziare.com acum 9 ore
Un nou schimb de prizonieri a avut loc marți, 25 iunie, între Rusia și Ucraina, mediat de Emiratele Arabe Unite, transmite AFP. "La încheierea procesului de negocieri, 90 de soldaţi ruşi care se aflau în pericol de moarte în captivitate au fost repa

Euro 2024: Zero peste tot în grupa C. S-au calificat în optimi Anglia, Danemarca şi Slovenia

News.ro acum 8 ore
Echipa naţională a Angliei a încheiat la egalitate marţi seara, la Koln, scor 0-0, cu reprezentativa Sloveniei, în grupa C a turneului final Euro 2024. Într-un alt meci la Munchen, Danemarca şi Serbia au făcut 0-0. Astfel, sârbii au fost eliminaţi,

Vremea

București
acum

25°
mie.

21°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

21°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

24°
mie.

20°/25°
joi

20°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

18°/28°
joi

17°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/29°
Timisoara
acum

25°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°