Un grup înfocat de suporteri din Craiova a înfruntat riscurile vremii de afară şi ajuns aseară la Novi Sad
Încă de la primele ore ale dimineţii, vremea de la Novi Sad şi din toată Serbia s-a schimbat radical faţă de ziua precedentă. Ceaţa, în primă fază, iar mai apoi ninsorile şi vântul au creat puţin haos în traficul rutier, dar i-au pus în gardă şi pe suporterii români care şi-ar fi dorit să ajungă aseară la meci. Şi sub impresia avertizărilor de cod galben din vestul ţării, fanii au vrut să evite, probabil, aventuri în necunoscut printre nămeţi şi au rămas acasă. Doar un grup înfocat de susţinători de la Craiova, care nu lipseşte de la niciun joc important al handbalului românesc, a ţinut să fie la România - Ungaria cu orice risc. La meci a ajuns şi Cristian Gaţu, preşedintele FRH, absent la prima partidă, cu Spania, tocmai din cauza drumurilor blocate din Serbia.
Dacă în teren a existat un echilibru, tensiune, adrenalină şi dueluri crunte, bătălia din tribune a fost câştigată de maghiari, în condiţiile în care au fost câteva sute. Iar atmosfera a avut şi condimente de la meciul anterior Muntenegru - Germania, adică... fum şi mirosuri de grătar şi popcorn, care veneau de pe culoarele arenei.
Un grup înfocat de suporteri din Craiova a înfruntat riscurile vremii de afară şi ajuns aseară la Novi Sad
Încă de la primele ore ale dimineţii, vremea de la Novi Sad şi din toată Serbia s-a schimbat radical faţă de ziua precedentă. Ceaţa, în primă fază, iar mai apoi ninsorile şi vântul au creat puţin haos în traficul rutier, dar i-au pus în gardă şi pe suporterii români care şi-ar fi dorit să ajungă aseară la meci. Şi sub impresia avertizărilor de cod galben din vestul ţării, fanii au vrut să evite, probabil, aventuri în necunoscut printre nămeţi şi au rămas acasă. Doar un grup înfocat de susţinători de la Craiova, care nu lipseşte de la niciun j