Clubul Pandurii Lignitul Târgu Jiu a ţinut să sărbătorească chiar la final de an împlinirea a unei jumătăți de secol de viață, organizând, pe insulița de pe Jiu, „Seara Pandurilor”, un eveniment dedicat tuturor celor care și-au pus amprenta asupra echipei de fotbal gorjene. Astfel, oficialii grupării de primă ligă oltene au reușit să aducă împreună mai multe generații de foști fotbaliști de la Pandurii, un loc aparte fiind rezervat celor care, în urmă cu 50 de ani, puneau bazele acestui club, reprezentantul acestora fiind Manole Băloi, tatăl actualului secretar general al clubului, Daniel Băloi. Nu doar „întemeietorii” echipei au fost prezenți, de întâlnire bucurându-se jucători ai fiecărei generații, anii ’60, ’70, ’80, ’90 și 2000. Destul de consistent a fost și grupul celor care, în 2005, au realizat istorica promovare a Pandurilor în prima ligă, iar din actuala echipă, puține au fost absențele. Cea mai importantă dintre absenţe a fost însă, aceea a lui Petre Grigoraș, care, din se pare, a lăsat deja loc diverselor speculaţii printre meseni, ca şi printre amfitrioni. În altă ordine de idei, cei prezenți la ineditul eveniment, de la actuali şi foşti jucători, până la ziarişti, au primit însemne ale momentului evocat și diplome de recunoaștere a meritelor avute în inițierea și dezvoltarea „proiectului Pandurii”. De remarcat că, şi de data aceasta, tradiţia tăierii porcului a fost respectată de cei de la Pandurii, în timpul evenimentului desfăşurat pe insuliţa Jiului invitaţii bucurându-se atât de ţuică fiartă, cât şi de şorici proaspăt, iar la final, de ceva „bucăţi” de băgat la garniţă.
Clubul Pandurii Lignitul Târgu Jiu a ţinut să sărbătorească chiar la final de an împlinirea a unei jumătăți de secol de viață, organizând, pe insulița de pe Jiu, „Seara Pandurilor”, un eveniment dedicat tuturor celor care și-au pus amprenta asupra echipei de fo