Maestrul indian al sitâr-ului Ravi Shankar, care a influenţat numeroşi artişti străini, inclusiv trupa The Beatles şi pe celebrul violonist clasic Yehudi Menuhin, a murit în Statele Unite, la vârsta de 92 de ani, a anunţat, miercuri, familia muzicianului.
Ravi Shankar, tatăl cântăreţei de jazz şi pop-folk Norah Jones, a decedat la un spital din San Diego, unde suferise recent o intervenţie chirurgicală pentru înlocuirea unei valve cardiace.
Premierul indian, Manmohan Singh, şi-a exprimat tristeţea la aflarea veştii despre moartea lui Ravi Shankar şi a vorbit despre pierderea "unei comori naţionale şi a unui ambasador mondial al patrimoniului cultural al Indiei".
"S-a încheiat o epocă. Întreaga naţiune este alături de mine pentru a aduce un omagiu geniului său de nedepăşit, artei sale şi modestiei sale", a adăugat şeful Guvernului indian.
Ravi Shankar, care locuia în California, s-a născut în oraşul sacru Benares, pe malul fluviului Gange, pe 7 aprilie 1920. Provenea dintr-o familie de brahmani, cea mai înaltă castă din complexa societate tradiţională hindusă.
George Harrison, chitaristul trupei The Beatles, i-a devenit elev în anii 1960, iar cei doi muzicieni au colaborat ulterior la mai multe proiecte, inclusiv cu ocazia unui concert de binefacere pentru Bangladesh, în 1971. George Harrison a spus că Ravi Shankar este "naşul muzicii etnice".
În plin avânt al mişcării hippy, Ravi Shankar a cântat la Festivalul de la Woodstock din Statele Unite, în 1969, alături de Janis Joplin şi Jimi Hendrix, în faţa a peste 500.000 de spectatori.
Deşi sunetele fascinante ale sitâr-ului (un tip de lăută) său au "irigat" muzica pop de peste 40 de ani, în parte graţie lui, ele şi-au păstrat aceeaşi putere de fascinaţie asupra occidentalilor.
Uneori meditativă, alteori săltăreaţă, dar întotdeauna rafinată şi complexă, această muzică,