Chiar dacă din ce în ce mai mulţi democrat-liberali îi cer demisia din fruntea partidului, Vasile Blaga are proprii susţinători. Cezar Preda a afirmat că nu se impune demisia preşedintelui PDL, urmare a scorului înregistrat la alegerile de pe 9 decembrie şi i-a criticat pe liderii care în ultimele trei zile "au săpat" la PDL şi ARD. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
"Am văzut în trei zile mulţi viteji care să mai sape la PDL şi ARD (...) Eu nu voi pune o cazma la baza partidului. Îl voi susţine pe Vasile Blaga şi conducerea partidului să facă analiza necesară a acestor alegeri", a declarat Preda, la România Tv.
Fostul prim-vicepreşedinte al PDL, ce şi-a demisia urmare a rezultatelor slabe obţinute la alegeri, a adăugat că analiza rezultatelor alegerilor trebuie făcută de sus în jos.
"Eu am văzut ce rezultate proaste am obţinut, ce bătaie am luat la Buzău şi am considerat că e cazul să-mi dau demisia din toate funcţiile de conducere din partid. Azi am fost anunţat că am ieşit deputat şi îmi voi face datoria în Parlament, aşa cum prevede legea",a mai spus Cezar Preda.
Deputatul PDL a mai spus că nu ar fi indicată demisia lui Vasile Blaga, în contextul unui moment dificil pentru partid.
"Una e să-şi dea demisia un prim-vicepreşedinte cu rezultate slabe şi alta e să demisioneze preşedintele partidului de opoziţie, opoziţie care e şi aşa firavă", a mai spus Preda.
TOP 5 RECOMANDĂRILE EDITORILOR EVZ.RO:
Antena 3 s-a impus: UDMR nu va fi primită la guvernareHAIDUCIE cu voturi pe feuda BARONULUI DRAGNEA: probleme în 75 % dintre secțiile de votareROMÂNIA LUI CRISTOIU. Istoria se repetă. Chiar şi după 22 de ani!EXCLUSIV. Cum a fost SALVAT Vasile Blaga prin sacrificarea lui Papahagi. CULISELE POLITICIIDer Spiegel: Victoria lui Ponta, dezastruoasă pentru democrație