Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scurt bilanţ al lucrărilor şi investiţiilor anului 2012 în zona Feldioara

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 12 decembrie 2012 ·

Şcoli şi Grădiniţe, asfaltări de străzi şi trotuare, parcuri noi, alte obiective de interes local şi nu numai

Anul 2012, care tocmai se încheie peste nici trei săptămâni, a fost unul destul de benefic pentru zona Feldioara - comuna şi satele aparţinătoare Reconstrucţia şi Rotbav - în sensul că au existat proiecte şi fonduri pentru derularea mai multor lucrări şi investiţii foarte importante pentru întreaga comunitate.

De o atenţie prioritară din partea edilului şef Sorin Taus s-au bucurat obiectivele sociale legate de învăţământ şi educaţie, şcoli şi grădiniţe, unele fiind deja finalizate, în timp ce altele sunt pe cale de a fi şi ele încheiate. Mă refer aici la construirea şi deschiderea unei noi şcoli în Rotbav, inaugurată chiar înaintea debutului noului an şcolar, dar şi la extinderea prin mansardare a Şcolii Generale din cartierul Brazilo din Feldioara, investiţie amplă care se va finaliza până în vara anului viitor. S-au făcut însă şi alte lucrări. Au fost amenajate şi dotate două moderne parcuri, în Feldioara şi Rotbav, s-au asfaltat străzi şi trotuare, fiind deschis şi un şantier în ceea ce priveşte introducerea canalizării în satul Rotbav.

Centrul de Informare Turistică din centrul comunei, inaugurat oficial

Un obiectiv social, cultural şi turistic mai vechi pe care şi l-a propus edilul şef al comunei Feldioara a fost acela al înfiinţării unui Centru de Informare Turistică. Realizarea lui a fost întârziată din cauza altor lucrări şi investiţii prioritare în zonă, dar până la urmă i-a venit şi acestuia rândul, cum se zice.

Astfel, chiar în centrul localităţii, unde până mai ieri nu funcţiona decât un chioş de difuzare a presei, Primăria a amenajat un spaţiu destul de generos în vederea asigurării scopului propus, iar inaugurarea lui oficială s-a făcut chiar săptămâna trecută, de ziua Sf. Nicolae. Noua clădire dispu

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 6 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 5 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 5 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 2 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 5 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 5 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 9 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum 3 ore
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Cunoscutul scriitor basarabean pentru copii Spiridon Vangheli a murit/ Doliu naţional în Republica Moldova

G4Media acum o ora
Ziua de luni, 24 iunie, va fi zi de doliu naţional în Republica Moldova, „în semn de tristeţe şi pentru a-i aduce un omagiu scriitorului Spiridon Vangheli”, care a decedat vineri la vârsta de 92 de ani, a anunţat în cursul acestei seri preşedintele

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 5 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°