În volumul „Mic dejun cu Socrate“, Robert Rowland Smith apropie filosofia de viaţa cotidiană, făcând-o larg accesibilă şi conferindu-i o valoare de întrebuinţare sporită. Procedează sistematic analizând activităţile unei zile. Consideră, pe bună dreptate, trezirea de dimineaţă o deşteptare a conştiinţei de sine şi de toate din jur. Omul se miră şi se bucură că vede soarele, că a început o nouă zi şi s-a trezit din nou, dar se şi întreabă dacă soarele există, dacă există ceea ce vede pe Pământ şi dacă el însuşi există. În ajutor îi vine europeanului de pretutindeni în găsirea de răspunsuri la astfel de frământări francezul Descartes, stabilit în Olanda, care considera că dacă se îndoieşte de tot ce vede şi ce simte (singurul lucru de care nu se îndoia era acela că se îndoia) înseamnă că judecă şi dacă judecă înseamnă că există. Ziua continuă cu pregătirea celui proaspăt trezit pentru activi­tatea zilnică, în condiţiile unei libertăţi a alegerilor cu da şi nu: da, să se îmbrace frumos – nu, să nu răcească; da, să se bărbierească – dar nu chiar acum etc. Plecarea la îndeletnicirile zilnice este intrarea în relaţie cu timpul, cu propriile înclinaţii competitive, pe şosea, când fiinţa umană vrea să fie în frunte, cu depunerea unui efort incomparabil mai mare în parcurgerea distanţei până la locul de Publicitate muncă decât în îndeplinirea sarcinilor de serviciu. Aici intră în joc destinaţia. Spre ce aleargă zilnic omul? Fiecare spre un loc şi o activitate dorite sau impuse de împrejurări. Graba şi centrarea excesivă pe destinaţiile cotidiene impuse determină adesea fiinţa umană să nu-şi bage în seamă destinul – arată autorul citat – sau, cum am spune noi, amintindu-ne de pădure şi de copaci, „din cauza destinaţiilor nu ne mai vedem destinul“. Cei care dau mai multă importanţă destinului decât destinaţiilor sunt mai câştigaţi? Poate. În îndepărtata-mi stu