Mesajul a fost trimis. Multumesc!

25 de doctori au ales să facă rezidentiatul în Neamt

Publicat in Monitorul de Neamt, miercuri 12 decembrie 2012 ·

• 10 au ales să facă rezidentiatul la Spitalul Judetean, 9 la Roman, 4 la Bisericani si 2 la Ambulantă • „Am primit dosarele de angajare a 25 de rezidenti, cu mult mai multi decît ne asteptam noi. Este un semn bun pentru sistemul sanitar nemtean deoarece arată că în viitor vom avea mult mai multi specialisti“, a declarat medicul Dan Morenciu, directorul executiv al DSP Neamt • Numărul tinerilor rezidenti care au ales anul acesta unul dintre posturile oferite de judetul Neamt a fost suprinzător de mare si pentru autoritătile sanitare de la noi, mai ales că în anii anteriori extrem de putini vroiau să vină aici. „Am primit dosarele de angajare a 25 de rezidenti, cu mult mai multi decît ne asteptam noi. Este un semn bun pentru sistemul sanitar nemtean deoarece arată că în viitor vom avea mult mai multi specialisti. Acesti tineri vor fi angajati ai spitalelor pe care le-au ales si pe toată durata rezidentiatului ei vor fi plătiti de către Ministerul Sănătătii. Tinerii medici pot alege să facă rezidentiatul într-o clinică universitară urmînd ca la final să revină în Neamt sau pot face rezidentiatul si la noi, în sectiile pe care si le-au ales“, a declarat medicul Dan Morenciu, directorul executiv al DSP Neamt. Cei mai multi dintre doctorii tineri au optat pentru un loc la Spitalul Judetean Neamt. Aici vor fi 10 rezidenti noi, cîte unul în sectiile de ATI, Cardiologie, Pediatrie, Hematologie, Medicină de Laborator, Medicină Legală, Neonatologie, Farmacie clinică si Radiologie. La Roman au ales să vină 9 rezidenti. Alti 4 doctori au ales să lucreze la Bisericani si doar doi la Ambulantă. Din păcate, aici rămîne cel mai mare deficit de personal, desi serviciul nemtean a scos 16 posturi pentru rezidenti. Cei doi care au ales Ambulanta Neamt sînt pentru specializarea medicină de familie, semn că nici un medicinist nu-si doreste să lucreze în Urgente, unde consumul fizic si psi

Articolul in Monitorul de Neamt >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 2 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Diogo Jota şi Andre Silva au fost înmormântaţi în Portugalia. La funeralii au participat mai multe personalități din lumea fotbalului

Gandul acum 30 minute
Diogo Jota – fotbalist portughez în vârstă de doar 28 de ani, legitimat la marea echipă engleză Liverpool – a murit joi dimineaţă într-un tragic accident rutier în Spania. Maşina în care se afla împreună cu fratele său André, 25 de ani, de asemenea

Incendiu de vegetație uscată și miriște la granița cu Bulgaria

Mediafax acum 34 minute
Pompierii intervin pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de vegetație uscată și miriște izbucnit în apropierea drumului care leagă municipiul Calafat de punctul de trecere a frontierei Vidin, anunță ISU Dolj. Potrivit primelor informații, i

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Supercupa României: Noul sezon începe exact așa cum s-a încheiat precedentul: cu o confruntare între FCSB și CFR Cluj

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
În ultima etapă a ediției trecute de campionat, cele două formații au remizat în Ardeal, scor 1-1. Acum, FCSB și CFR Cluj se întâlnesc din nou, de data aceasta pentru Supercupa României, primul trofeu al sezonului. Meciul este programat în această s

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 6 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

VIDEO Locuitorii din Praid, protestat față de situația generată de inundarea salinei / UDMR: Este datoria noastră să punem presiune pe stat / Petiția localnicilor va fi trimisă tuturor instituțiilor statului

G4Media acum 22 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reprezentanții UDMR susțin protestul sătenilor din localitatea Praid, care, sâmbătă, au ieșit din nou în stradă pentru a cere o implicare mai intensă din partea guvernanților. Urmărește cele mai noi

UPDATE - Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei. Intervin pompierii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramureş / Incendiul a fost stins

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsău

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Vremea

București
acum

32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/37°
Iasi
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/34°
Timisoara
acum

30°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°