Brutarii se aşteaptă la încasări de peste 22 milioane de euro
Rompan: Deşi grâul s-a scumpit cu 70%, iar făina cu 50%, preţul pâinii şi al cozonacilor nu va creşte
Estimările brutarilor privind vânzările cozonacilor de Crăciun vizează o creştere de 5% faţă de anul trecut, încasările ridicându-se la peste 22 mil. euro, a declarat ieri Aurel Popescu, preşedintele asociaţiei din domeniul panificaţiei Rompan, precizând că preţul produselor de panificaţie nu va creşte, în ciuda scumpirii materiei prime cu 50%.
"Pentru sărbătorile de iarnă, industria de panificaţie din România va produce peste şapte milioane de cozonaci, cu 5% mai mult decât anul trecut. În mod obişnuit, într-o lună se produc în România cam 7-800.000 de cozonaci", a mai spus Popescu, citat de Mediafax.
El a adăugat că preţul mediu al unui cozonac este 15 lei (3,2 euro), ceea ce înseamnă că brutarii se aşteaptă la încasări de Crăciun de peste 22 de milioane de euro.
Potrivit lui Popescu, şi de Paşte s-au vândut aproximativ şapte milioane de cozonaci. Astfel, vânzările pentru întregul an vor depăşi 21 de milioane de bucăţi, respectiv aproximativ un cozonac de persoană pe an.
Din datele Rompan, importurile de Crăciun sunt mici, de aproximativ 200.000 de bucăţi, şi provin din ţări precum Spania, Italia, Franţa sau Belgia.
"Preţurile cozonacilor nu cresc de Crăciun comparativ cu perioada similară a anului trecut. Nu putem creşte preţul nici la pâine, deşi ar fi necesar, pentru că în acest an grâul s-a scumpit cu 70%, iar făina cu 50%", a adăugat Popescu.
4,7 mil. tone, producţia estimată de grâu pentru acest an
În vara acestui an, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, declara că producţia de grâu în acest an este de 4,7 milioane de tone, sub cea de anul trecut, de 5,7 milioane tone. "Producţia totală de grâu se aşază undeva în jurul cifre