Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Este 12.12.12 și…nu s-a întâmplat nimic

Publicat in Gazeta de Navodari, miercuri 12 decembrie 2012 ·

Și asta în condițiile în care data a creat controverse majore pe plan mondial. În timp ce unii credeau că poartă ghinion și mai mult decât atât, că vine sfârșitul lumii, alții erau și sunt de părere că numărul 12 este unul foarte important și care poartă noroc. Printre cei care cred că data este extrem de norocos se numără și chinezii. Hong Kong şi Singapore s-au pregătit pentru o veritabilă frenezie nupţială pe 12 decembrie 2012, o dată considerată de experţii chinezi în feng shui ca fiind extrem de norocoasă. Nu mai puţin de 696 de cereri de căsătorie au fost depuse în acest an în Hong Kong, pentru data de 12 decembrie, o dată considerată de comunitatea chineză un simbol al “iubirii”. Acest numără depăşeşte de aproape patru ori media zilnică de 177 de cereri, înregistrată în octombrie, a declarat un purtător de cuvânt al Administraţiei Teritoriale Chineze. De asemenea, în Singapore, unde trei locuitori din patru sunt de etnie chineză, 540 de cupluri au spus “Da”, miercuri, potrivit site-ului Registrului căsătoriilor, această cifră fiind de opt ori mai mare decât media lunară obişnuită. “Este o dată populară”, a confirmat patronul unei firme care organizează nunţi, a cărei cifră de afaceri va fi de 10 ori mai mare în această zi specială, în comparaţie cu celelalte zile ale anului. La rândul său, Sammy Au, un maestru în feng shui, o artă ancestrală chineză, data triplului 12 este pur şi simplu o zi “a norocului”. În schimb, unele cupluri vin cu o explicație destul de bizară pentru faptul că își unesc destinele pe 12.12.2012. Tinerii spun că vor să fie alături de persoana iubită până pe 21 decembrie, dată care ar corespunde sfârşitului unui ciclu major din calendarul maya, un eveniment asociat de unele persoane cu sfârşitul lumii. În schimb, astrologii spun că ziua este foarte de importantă. Acest model numeric extrem de rar îi face pe unii oameni să creadă că ceva ex

Articolul in Gazeta de Navodari >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 2 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 31 minute
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 22 minute
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 2 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 4 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Titularizare 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă

Mediafax acum 36 minute
Concursul de Titularizare constă în susținerea a două probe: o inspecție specială la clasă sau a unei probe practice și, ulterior, a unei probe scrise. În sesiunea din acest an, peste 39.700 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. La ac

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 37 minute
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Ministrul Predoiu, anunț de ultim moment după festivalul „Beach Please!” de la Costinești!

Ziua Constanta acum 5 ore
Vicepremierul Cătălin Predoiu, ministru al Afacerilor Interne, a anunțat luni, 14 iulie, că se va face o analiză pe marginea desfășurării Festivalului 'Beach Please', așa cum se obișnuiește după fiecare astfel de eveniment. 'Sigur, se face o analiză

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum 3 ore
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Vremea

București
acum

31°
lun.

19°/36°
mar.

21°/35°
mie.

21°/36°
joi

22°/32°
Iasi
acum

26°
lun.

18°/33°
mar.

19°/34°
mie.

18°/33°
joi

18°/27°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

20°/29°
mie.

23°/29°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/29°
mar.

16°/31°
mie.

16°/29°
joi

15°/23°
Timisoara
acum

30°
lun.

20°/34°
mar.

19°/34°
mie.

20°/32°
joi

15°/28°