Guvernul ar urma să supună dezbaterii în şedinţa de miercuri un proiect de hotărâre privind nivelurile pentru valorile impozabile, impozitele şi taxele locale şi alte taxe asimilate acestora, precum şi amenzile aplicabile începând cu anul 2013, potrivit agendei reuniunii transmisă de Biroul de presă al Executivului.
Cel mai probabil, este vorba despre proiectul publicat la începutul lunii octombrie pe site-ul Ministerului de Finanțe, dar care ulterior a fost restras de pe site.
La începutul lunii octombrie, Ministerul de Finanțe publicase pe site-ul său un proiect de modificare a impozitelor pentru clădiri și mașini, care prevedea majorări pentru impozitele cerute posesorilor de autoturisme. În scurt, timp, MFP a scos proiectul de pe site, însă acest lucru nu înseamnă că nu se vor mai majora impozitele. Premierul a explicat că primarii vor decide dacă impozitele, taxele şi amenzile locale vor fi majorate anul viitor cu 16%, raportat la inflaţia din perioada 2010-2012.
Conform Codului Fiscal, impozitele şi taxele locale sunt indexate o dată la trei ani, ţinând cont de evoluţia ratei inflaţiei de la ultima modificare. Ultima actualizare a taxelor şi impozitelor locale a fost aplicată începând cu anul 2010.
Concluzia: Impozitele se dublează pentru cei care au mașini cu motoare de peste 2 litri. Pentru toate celelate categorii, impozitele rămân la fel.
ÎNAINTE DE ALEGERI, Ministrul Administraţiei: Taxele şi impozitele locale nu pot creşte înainte de 2014
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a declarat înainte de alegeri că din punct de vedere legal nu mai pot fi majorate taxele şi impozitele locale pentru 2013, pentru că legea prevede modificarea lor cu cel puţin şase luni înainte de începerea noului an.
"Trebuie să fac o precizare: că în conformitate cu Codul fi