Retailerul Bossini a preluat un spaţiu în centrul comercial Sora. Este primul dintre brandurile care ar trebui să revitalizeze complexul pustiit după deschiderea mallurilor.
Sora Shopping Center (SSC) trece printr-o reorganizare a activităţii, iar noul plan include atragerea de branduri cunoscute, susţine conducerea. Anul trecut, complexul Central, şi-a adus ca ancoră generatoare de trafic un supermarket Billa. Ambele complexe din centru au fost afectate de criza economică şi de concurenţa mallurilor, deschise în 2007.
Bossini a preluat un spaţiu pe două niveluri, de 150 mp, au anunţat reprezentanţii brandului. „SSC a trecut printr-o perioadă dificilă în care activitatea comercială a scăzut dramatic din cauza crizei economice, însă ne dorim să reanimăm comerţul din zonă centrală şi să repoziţionăm Sora, aşa cum a fost odinioară, ca un etalon al comerţului central. Pentru aceasta, Sora a trecut printr-o reorganizare, iar noul plan include atragerea brandurile de renume către centrul oraşului", a declarat Gheorghe Irimieş, director general al SSC. Primul dintre acestea este Bossini, dar reprezentanţii complexului nu au anunţat deocamdată alte nume care fac parte din noua strategie.
Magazinul a fost deschis în 1938, fiind la început alimentar, iar apoi transformat în centru comercial. Acesta a ajuns în 2008 la 77 magazine, cafenea, fast food, pizzerie, restaurant, cazinou şi supermarket. „Odată cu deschiderea celor două malluri şi cu venirea crizei, activitatea comercială a centrului şi economia centrală au scăzut considerabil, multe dintre brandurile de îmbăcăminte şi încălţăminte închizându-se sau reorientându-se către alte zone ale oraşului. Astfel, cel mai vechi centru comercial al Clujului, odinioară şi cel mai în vogă frecventat de clujeni, a devenit în scurt timp un loc pustiu. De altfel, această reorientare a comerţului din zona centra