Scris de S.P - Peste o sută de tineri bihoreni reuniți în 12 grupuri de colindători și-au anunțat prezența duminică, 16 decembrie, în fața staulului din Bethleem Efrata – loc sfânt al Nașterii Pruncului Isus Hristos, transpus printr-o amenajare specială pe scena Casei de Cultură din Salonta, în cadrul Concertului extraordinar de colinde ”Călătorim cu Isus către Cer”.
Tinerii colindători invită toată suflarea Salontei, indiferent de etnie sau de confesiune religioasă, să participe, alături de Bisericile Domnului Isus Hristos din Municipiul Salonta și împrejurimi, la părtășie prin laudă și închinare aduse Nașterii Fiului lui Dumnezeu. Momente unice
Programul Concertului de colinde ”Călătorim cu Isus către Cer” va începe de la ora 16:00, în Sala mare a Casei de Cultură și oferă salontanilor momente unice în interpretarea colindătorilor din localitățile: Micherechi (Ungaria), Tinca, Avram Iancu, Batăr, Tăut, Petid, Tămașda, Căuașd, Talpoș, Hidișelu de Sus, precum și din Bisericile română și maghiară din municipiul Salonta.
Evenimentul este organizat de Biserica Creștină Baptistă ”Betel”, păstorită de Aurel Galchiș, împreună cu Florin Cociubei și se bucură de colaborarea Primăriei Municipiului Salonta, a primarului Török László, invitat la acest concert și a Casei de Cultură ”Zilahy Lajos” manageriată de Carmen Laza.
”În prag de Sărbătoare a Nașterii Mântuitorului nostru, alături de invitația la acest Concert de colinde, adresez tuturor bihorenilor salutul Bisericii Baptiste din Salonta, așa cum îl găsim în 1Tesaloniceni 5:23: Dumnezeul păcii să vă sfințească El Însuși pe deplin și duhul vostru, sufletul vostru și trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos. Amin. Sărbători Fericite!” – ne-a declarat pastorul Florin Cociubei.