Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Exclusiv: Şeful Gărzii de Mediu Bihor, reţinut de procurorii DNA Oradea pentru şpagă

Publicat in Bihoreanul, miercuri 12 decembrie 2012 ·

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Oradea au emis, miercuri, ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore pe numele şefului Gărzii de Mediu Bihor, Gheorghe Raţiu şi a unui subaltern al acestuia, iar un al treilea comisar de mediu, Mugur Popa, a primit interdicţie de părăsi localitatea.

Măsurile au fost luate într-o anchetă în care sunt cercetaţi în total 5 comisari ai Gărzii de Mediu Bihor, Raţiu, Varga şi Popa, sub acuzaţia de luare de mită, iar Sorin Tamaş respectiv Luli Mihălceanu, pentru abuz în serviciu.

În acelaşi dosar mai este anchetat şi un inspector din cadrul Agenţiei de Protecţie a Mediului Bihor, Adina Laura Roşca, sub acuzaţia de fals intelectual dar şi trei oameni de afaceri, pentru instigare la fals intelectual respectiv dare de mită.

Potrivit surselor BIHOREANULUI, în cazul comisarilor de mediu Raţiu, Varga şi Popa, procurorii DNA au stabilit că, în cursul anului 2012, în timpul controalelor, aceştia au pretins între 200 şi 2.000 lei pentru a nu aplica sancţiuni. Doar în cazul lui Raţiu şi Varga, anchetatorii au probe legate de 7 astfel de cazuri. În cazul lui Tamaş respectiv Mihălceanu acuzaţiile sunt că, în timpul verificărilor efectuate la unele societăţi comerciale, la cererea lui Raţiu, au întocmit procese verbale de constatare nereale.

În privinţa inspectoarei APM Adina Laura Roşca, procurorii DNA susţin că aceasta a completat în fals o notă de constatare necesară unui afacerist bihorean, anchetat şi el în caz pentru instigare la fals. Conform surselor BIHOREANULUI, afaceristul achiziţionase utilaje în cadrul unui program FADR iar Roşca, împreună cu reprezentanţi ai Gărzii de Mediu Bihor, trebuia să verifice impactul pe care îl are asuzpra mediului folosirea acestora. "Controlul nu s-a făcut, nota de constatare fiind întocmită în fals", a explicat sursa citată.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Oradea

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Vreme capricioasă, cu ploi și oscilații termice

Adevarul acum 51 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunță că finalul lunii septembrie şi începutul lunii octombrie vor aduce o vreme schimbătoare în cea mai mare parte a ţării, cu temperaturi maxime ce vor oscila de la 10 grade, în Moldova şi Transilvani

Avocat ieșean, reținut de procurori după ce și-a mutilat fosta iubită într-o cameră de hotel

Ziare.com acum 31 minute
Avocatul ieşean Dinu Şerban a fost reţinut luni, 30 septembrie, pentru tentativă de omor, el fiind acuzat că şi-a lovit fosta iubită, mama femeii afirmând că aceasta ar fi refuzat să întreţină relaţii sexuale cu el. Incidentul s-a petrecut în urmă c

Atenţionare de călătorie: Posibile perturbări ale circulaţiei mijloacelor de transport în Franţa

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Franţa că sindicatele reunite ale lucrătorilor din Franţa au lansat apeluri la mobilizări în vederea unei greve la nivel n

Cod galben de ploi şi intensificări ale vântului, în Moldova, Dobrogea şi estul Munteniei/ Cod galben de ninsori, în Carpaţii Orientali şi Meridionali/ Un alt Cod galben de vânt puternic, marţi, în Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei şi estul Munteniei

News.ro acum 4 ore
Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de ploi şi intensificări ale vântului, valabilă până marţi dimineaţă, în Moldova, Dobrogea şi estul Munteniei, în timp ce în zonele de munte, la altitudini de peste 1.700 de metri, în Carpaţii Orientali

Retragere de marcă din naţionala de fotbal a Franţei

Mediafax acum o ora
Jucătorul lui Atletico Madrid a dezvăluit vestea luni dimineaţă, chiar înainte de meciurile din octombrie ale Franţei cu Israel şi Belgia, scrie onefootball.com. „Cu inima plină de amintiri închei acest capitol al vieţii mele. Vă mulţumesc pentru ac

Banca pentru Alimente București inaugurează un nou hub logistic pentru a sprijini mai eficient lupta împotriva risipei alimentare

Tribuna acum 34 minute
După aproape nouă ani de activitate, Banca pentru Alimente București, alături de Federația Băncilor pentru Alimente din România - FBAR, parteneri de încredere și susținători, deschide un nou hub logistic modern, în noul parc Logicor Bucharest III Pa

BNR: Investiţiile străine directe au scăzut în anul 2023 cu aproape 33%, la 6,748 miliarde euro

News.ro acum 49 minute
Investiţiile străine directe au scăzut în anul 2023 la 6,748 miliarde euro, anunţă Banca Naţională a României (BNR). Comparativ, Fluxul net de Investiţii Străine Directe în anul 2022 a înregistrat valoarea de 10,039 miliarde euro, astfel că scăderea

Andrea Capone, fost mijlocaş al echipei Cagliari, găsit mort într-o cameră de hotel

Mediafax acum 21 minute
Deşi autopsia nu a fost încă făcută, rapoartele iniţiale sugerează că moartea sa a fost accidentală, posibil în urma unei căzături care s-a dovedit a fi fatală. Clubul Cagliari, unde Capone, 43 de ani, şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei, i-

David Popovici donează echipamentul de la Jocurile Olimpice pentru a sprijini construcţia unei case

Mediafax acum 3 ore
David Popovici, campion mondial şi olimpic la înot, a anunţat că va dona echipamentul purtat pe podiumul Jocurilor Olimpice de la Paris 2024 pentru a sprijini Fundaţia Hope and Homes for Children. Scopul campaniei este strângerea sumei de 115.000 de

Kris Kristofferson, celebru cantautor şi actor, a murit la vârsta de 88 de ani

News.ro acum 8 ore
Kris Kristofferson, un bursier Rhodes cu un stil de scriere abil şi o carismă dură, care a devenit un superstar al muzicii country şi un actor de primă clasă la Hollywood, a încetat din viaţă, relatează AP. Kristofferson a murit la domiciliul său di

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/16°
mar.

13°/19°
mie.

11°/20°
joi

14°/24°
Iasi
acum

10°
lun.

8°/12°
mar.

7°/10°
mie.

8°/17°
joi

11°/22°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/14°
mar.

10°/13°
mie.

11°/20°
joi

15°/21°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

8°/11°
mar.

7°/14°
mie.

6°/17°
joi

11°/20°
Timisoara
acum

15°
lun.

8°/15°
mar.

6°/16°
mie.

8°/19°
joi

13°/18°