* acesta a primit un mandat pe o perioadă de 4 ani * preşedinte al Consiliului de Administraţia a fost ales Alexandru Caragea
Din această săptămână, operatorul local de termoficare are o nouă conducere, adică un director general şi un preşedinte al Consiliului de Administraţie, stabiliţi după criteriile impuse prin celebra Ordonanţă de Guvern 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice. Ca să nu mai prelungim misterul, noul director general al SC "CET" SA este Stănel Necula, fostul viceprimar în mandatul trecut, iar preşedinte al CA este Alexandru Caragea, care a mai făcut parte din Consiliul de Administraţie al acestei companii. "În şedinţa CA de luni, 3 decembrie, a fost emisă dispoziţia de numire a mea ca director general. Mandatul, acordat pe o perioadă de 4 ani, l-am început practic de marţi, 4 decembrie. Urmează să prezint în CA un proiect de management", ne-a declarat noul director general. De punctat este că, pentru acelaşi post, a participat la selecţia organizată în baza OG 109/2011 şi fostul director interimar, Petrişor Motoc.
În ce-l priveşte pe Necula, acesta a fost viceprimar în perioada 2008 - 2010 cu susţinerea politică a PDL. A părăsit prin demisie postul din administraţia publică şi a fost exclus din partidul ce i-a adus funcţia de viceprimar, şi anume PDL Brăila. În 2011 a trecut în tabăra PNL. Ar mai fi de adăugat că noul director de la CET a deţinut acum câţiva ani o firmă de instalaţii sanitare însă aceasta a fost radiată, în prezent Necula figurând în Registrul Comerţului alături de soţie, asociat la o firmă ce administrează un magazin alimentar de cartier.
Revenind la noua echipă de conducere, aceasta are o sarcină deosebit de dificilă, dacă luăm în calcul situaţia în care se află societatea. Potrivit celei mai recente raportări privind activitatea economico-financiară a companiei, l