Nu mai puțin de 18 persoane care făceau parte dintr-o rețea care se ocupa cu traficul de material lemnos au fost trimise în judecată de către procurori. Pentru a destructura rețeaua de traficanți de lemne s-au folosit polițiști sub acoperire.
Procurorul desemnat din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Neamț a întocmit, la data de 11 decembrie, rechizitoriul prin care a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a 18 inculpați, ei fiind acuzați, printre altele, de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, tăiere ilegală de arbori, fals, uz de fals, evaziune fiscală, luare și dare de mită.
În luna noiembrie, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Neamț au destructurat un grup infracțional organizat, constituit în scopul obținerii de beneficii financiare substanțiale din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală cu material lemnos. În acest scop, au fost efectuate 22 de percheziții domiciliare, pe raza județelor Neamț, Suceava și Harghita, la locuințele membrilor grupării și la societățile comerciale controlate de către aceștia. În fapt, se reține că învinuiții au constituit un grup infracțional organizat, la care au aderat și alte persoane, printre care și un angajat în cadrul Ocolului Silvic Poiana Teiului și trei agenți de poliție de la Posturile de Poliție Grințieș și Fărcașa. Rolul polițiștilor era acela de a oferi date concrete cu privire la acțiunile de control efectuate în domeniul respectiv, contra unor foloase materiale. Au fost disponibilizate un autotren, cantitatea de 45 de metri cubi de cherestea, în valoare de 21.500 lei, cantitatea de circa 200 metri cubi de buștean, în valoare de 40.000 lei, și suma de 24.000 lei.
“La acțiune au participat lucrători de la Inspectoratul de Poliție al Județului Neamț, ai Direcț