Asistenţii medicali şi dispecerii din serviciul de ambulanţă vor beneficia de plata orelor suplimentare, prin asimilarea acestora în activitatea de gardă, specifică medicilor, după ce Guvernul a aprobat miercuri o ordonanţă de urgenţă în acest sens. „S-a aprobat o formă prin care asistenţii medicali, ambulanţierii şi dispecerii de la serviciul de ambulanţă să poată să efectueze gărzi ca să li se plătească orele suplimentare făcute şi care trebuiau recuperate cu ore libere. Ne confruntăm cu insuficienţa personalului, iar ca să acopere nevoia pe tură, unii dintre ei făceau ore suplimentare, după care veneau şi cereau ore libere pentru recuperarea orelor suplimentare“, a afirmat ministrul Sănătăţii, Raed Arafat, după şedinţa de Guvern. El a explicat că, până în prezent, puteau efectua gărzi doar medicii, nu şi asistenţii sau restul personalului din serviciul de ambulanţă.