Europa se confruntă cu 10 ani de stagnare economică, în timp ce Statele Unite au de înfruntat formarea unei clase de săraci, care depind de ajutoare de stat, apreciază Paul Polman, directorul general al producătorului de bunuri de consum Unilever.
Declaraţia sa vine în contextul în care producţia industrială în zona euro a scăzut cu 1,4% în luna octombrie, când aşteptările analiştilor erau pentru o scădere de doar 0,2%, notează Business Insider.
"Perioada de creştere economică lentă din Europa va dura cel puţin 10 ani şi nu văd o schimbare în această privinţă. Dacă te afli în fruntea unei afaceri precum cea pe care o conduc eu şi nu te pregăteşti pentru aşa ceva, atunci te păcăleşti singur. Sper, spre binele Europei, să mă înşel, dar chiar şi într-un astfel de caz vom fi mai bine poziţionaţi. Este important să priveşti realitatea drept în faţă", a declarat Polman, într-un interviu potrivit Bloomberg.
Luminiţele pâlpâie
Declinul încrederii consumatorilor în SUA "îngrijorează lumea", iar recupererea celei mari economii a lumii va fi temperată, cu un avans anual al PIB de 2% dacă Statele Unite "au noroc", a adăugat el.
"Oamenii se descurcă cu greu până la sfârşitul lunii" în SUA, 46 de milioane de americani depinzând de ajutoare guvernamentale pentru a cumpăra alimente", a spus Polman. Unilever generează aproximativ 16% din vânzările anuale de 50 de miliarde de euro în SUA şi circa 25% în Europa.
Anterior, la finele lunii octombrie producătorii de cipuri Texas Instruments şi TSMC avertizau asupra comenzilor înregistrate de la clienţii din Europa. “Ceea ce observăm este că acum (clienţii-nr) sunt nesiguri în ceea ce priveşte cererea pentru produsele lor… şi fac stocuri atât de mici cât consideră ei că pot”, declara Kevin March, director financiar la Texas Instruments.
“Nu