Şi-a început cariera în Agerpres, acum 40 de ani, ca redactor debutant, şi acum este în cea mai înaltă poziţie, director general, tot în Agerpres. Ioan Mihai Roşca împlineşte astăzi 65 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”.
“Sunt optimist. Cred într-o Românie în care valorile promovate ca autentice să nu fie ca cele care umblă în chiloţi pe la posturile TV”
“Un cap rotund ca o bilă, acoperit cu un puf blonziu rămas de la ultima tunsoare. Un copil de 3 ani, cu picioarele numai julituri, îmbrăcat într-un şpilhozen făcut de mama dintr-un petic de material înflorat rămas de la o rochie de stambă. Ăsta eram eu, cu o expresie de aşteptare pe faţă, fotografiat în faţa porţii casei părinteşti din strada cu un nume premonitoriu Vestitorului pentru meseria pe care o practic de atâţia ani, ziaristica.
Amuzantă invitaţia de a mă întoarce, acum, la copilăria mea. Am zburdat în deplină libertate pe maidanele din mahalaua Mărţişorului, pe Cocioc. Am fost vegheat, uneori până la exasperare, de o bunică a cărei sănătate, a cărei frumuseţe s-au consumat, chibzuind neputincioasă sărăcia care a izbit necruţătoare familia mea, considerată în anii ’50-’60 ca făcând parte din mica burghezie. Copiii, îndeobşte, trăiesc într-o lume a lor şi nu simt dramele părinţilor. «Mihăiţă, mamă, mergem în oraş la plimbare? Dar să nu-mi ceri nimic, că n-are mama bani.» Fie eram foarte înţelegător sau, mai degrabă, îmi iubeam atât de tare mama, încât în apropierea unei cofetării o trăgeam de mână în altă direcţie. Şi aveam doar 6 ani, şi ce tare îmi plăceau prăjiturile. Şi acum îmi plac la fel de mult, dar nu mai au acelaşi gust. Mi-am propus, elev de liceu fiind, ca din primii bani pe care îi voi câştiga să mănânc o tavă plină cu savarine. Adulţii ştiu că în anii ’70 nu se inventase încă frişca cu grăsimi vegetale şi ce bune erau ele, savarinele, însiropate c
