Mihai Răduţ (22 de ani) nu regretă că a fost împrumutat de Steaua la Pandurii, deşi a pierdut ocazia de a fi liderul detaşat al Ligii I. El apreciază faptul că a putut juca constant pentru trupa lui Petre Grigoraş. Mihai Răduţ (22 de ani) nu regretă că a fost împrumutat de Steaua la Pandurii, deşi a pierdut ocazia de a fi liderul detaşat al Ligii I. El apreciază faptul că a putut juca constant pentru trupa lui Petre Grigoraş.
Mijlocaşul spune că 2012 a fost a avut două jumătăţi total diferite pentru el. “La Steaua, am început mai greu, apoi m-am accidentat şi acolo e greu să fii titular dacă nu eşti în deplinătatea forţelor. E o presiune suplimentară, iar adversarii joacă împotriva ta ca şi cum ar fi ultimul meci din cariera lor. Nu regret că am fost împrumutat la Pandurii, chiar sunt bucuros, pentru că am putut să joc mai mult şi am revenit la o formă bună. Mai am nevoie de meciuri pentru a reveni la nivelul maxim, care să mă readucă la naţională”, speră fotbalistul.
Răduţ crede că Steaua a fost cea mai puternică echipă a Ligii I: “Steaua e peste toţi. A fost singura echipă din Liga I, care ne-a dominat la Tg. Jiu, în repriza a doua, şi are un avans mare faţă de urmăritoare. S-au schimbat multe lucruri în bine la echipă, în ultima jumătate de an”.
Deşi au apărut zvonuri că Răduţ s-ar fi despărţit de iubita sa, frumoasa Gina Pistol, fotbalistul a negat. “Nu vreau să vorbesc despre viaţa mea privată, dar pot spune că totul e ca până acum. Ne pregătim de Sărbători, vreau să mergem la Slatina, la părinţii mei. Acum, urgent e să mă tund, pentru că mă sperii când mă văd în oglindă”, a glumit acesta. În schimb, modelul a răspuns enigmatic: “Poate mai suntem împreună, poate nu mai suntem”.