Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR) marchează astăzi Sărbătoarea Etniei Tătare. Acest eveniment este sărbătorit în fiecare an începând din 2006, atunci când, la iniţiativa deputatului UDTTMR de la acel moment, Aledin Amet, Parlamentul României a stabilit, prin lege, ca pe 13 decembrie este Sărbătoarea Etniei Tătare. Data nu a fost aleasă deloc întâmplător de iniţiator, căci la 13 decembrie 1917 s-a constituit primul Parlament al tătarilor din Crimeea. Astfel, astăzi, începând cu ora 10.00, Sala Senat a Universităţii „Ovidius" Constanţa va găzdui a VI-a ediţie a simpozionului „Din istoria tătarilor", eveniment la care vor participa numeroase personalităţi ale vieţii culturale româneşti. Tot astăzi, dar de la ora 15.00, în contextul acţiunilor dedicate Sărbătorii Etniei Tătare, la Pavilionul Expoziţional din Constanţa au loc mai multe lansări de carte, dar şi un program artistic. Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR) marchează astăzi Sărbătoarea Etniei Tătare. Acest eveniment este sărbătorit în fiecare an începând din 2006, atunci când, la iniţiativa deputatului UDTTMR de la acel moment, Aledin Amet, Parlamentul României a stabilit, prin lege, ca pe 13 decembrie este Sărbătoarea Etniei Tătare. Data nu a fost aleasă deloc întâmplător de iniţiator, căci la 13 decembrie 1917 s-a constituit primul Parlament al tătarilor din Crimeea. Astfel, astăzi, începând cu ora 10.00, Sala Senat a Universităţii „Ovidius" Constanţa va găzdui a VI-a ediţie a simpozionului „Din istoria tătarilor", eveniment la care vor participa numeroase personalităţi ale vieţii culturale româneşti. Tot astăzi, dar de la ora 15.00, în contextul acţiunilor dedicate Sărbătorii Etniei Tătare, la Pavilionul Expoziţional din Constanţa au loc mai multe lansări de carte, dar şi un program artistic.