In această perioadă marcată de sărbătorile de iarnă, unul dintre produsele cele mai vîndute, pentru a fi oferite apoi drept cadou, este parfumul. Declinat în zeci şi zeci de mărci şi ambalaje, conceput pentru ambele sexe şi pentru toate vîrstele, istoria parfumului este legată de cea a umanităţii dar cu un accent special de istoria Franţei. Sigur, parfumul s-a născut în antichitate iar unele reţete de parfum au fost descifrate pe sulurile de papirus egiptene. In templele antichităţii parfumul însoţea diversele ritualuri religioase, iar în evul mediu oamenii credeau că poate constitui un antidot împotriva epidemiilor. Multă vreme el a fost un paleativ pentru a compensa lipsa de igienă corporală, ceea ce se întîmpla chiar şi la curtea regilor, printre altele la Palatul Regelui Soare de la Versailles. Franţa este şi prima ţară din lume unde apare o adevărată industrie a parfumului prin faptul că în secolul al XVII-lea este recunoscută breasla parfumierilor. Capitala mondială a parfumului nu este însă Parisul ci un oraş din sudul Franţei, de pe coasta de Azur: Grasse. Nu întîmplător, de altfel, pentru că această zonă este binecuvîntată la capitolul miresmelor. Iar tăbăcarii obişnuiau să introducă esenţe de parfum în pielea din care făceau pantofi, mănuşi sau pălării, spre încîntarea nobilimii şi a celor care îşi puteau oferi aceste produse de lux. Aşa a apărut la Grasse corporaţia parfumierilor care s-a desprins la un moment dat de cea a tăbăcarilor. Distileriile care făceau parfum din diferite esenţe florale, în special iasmin, au proliferat şi s-au extins şi în alte oraşe din sud, precum Montpellier. Treptat, parfumul se “democratizează”, începe să fie utilizat de tot mai multă lume şi beneficiează şi de progresele chimiei. Marile case de parfum, Chanel, Guerlain, Dior, Hermès, Cartier devin firme cunoscute pe toată planeta In noiembrie anul trecut a apărut în Franţa o