Negocierile din Parlament pe tema alocării funcţiilor în noul Legislativ au fost suspendate, joi, în urma unei dispute între parlamentarii PSD şi PNL legate de alocarea comisiilor pe formaţiuni politice şi a atribuţiilor acestora, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse parlamentare.
Disputa dintre reprezentanţii PSD şi cei ai PNL a survenit pe fondul discuţiilor în ceea ce priveşte atribuţiile comisiilor de specialitate, care ar urma să fie configurate pe modelul Comisiei Europene, pentru a fi corelate cu viitoarea structură a Guvernului.
Unul dintre senatorii PNL participanţi la discuţii s-a arătat nemulţumit de propunerea social-democraţilor, inclusiv de denumirea unor comisii de specialitate.
În plus, liberalul ar fi contestat faptul că ar urma să fie înfiinţată o comisie parlamentară suplimentară faţă de numărul actual.
"Nu sunt probleme deosebite, sunt fleacuri", a precizat un alt participant la negocieri.
Negocierile au fost suspendate pentru ca liberalii să-şi consulte colegii de partid.
Negocierile s-au desfăşurat la biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, unde au mai venit secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, Viorel Hrebenciuc, Ioan Chelaru, precum şi secretarul general al PNL, Eduard Hellvig, dar şi Dan-Radu Ruşanu, Mihai Voicu şi Mario Oprea.