Încă de la începutul revoltei siriene, din martie 2011, îngrijorările cu privire la armamentul chimic al ţării au reflectat, în mare parte, teama că acesta ar putea fi furat de terorişti, în haosul generat de răsturnarea regimului lui Bashar al-Assad.
Forţa militară folosită împotriva Armatei Siriene Libere pare puţin probabilă, din cauza faptului că folosirea armelor neconvenţionale ar încălca legile şi normele internaţionale. Dacă ar încălca regulamentul, regimul sirian ar risca să piardă sprijinul Rusiei şi al Chinei şi ar motiva o intervenţie militară străină, grăbindu-şi propriul sfârşit, crede „Foreign Policy“.
De curând, însă, anxietatea legată de armele chimice s-a schimbat. Preşedintele american Barack Obama a avertizat Siria că „folosirea de arme chimice este şi va fi în totalitate de neacceptat“, afirmaţie susţinută atât de Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, cât şi de Secretarul Apărării, Leon Panetta. În ciuda acestor interdicţii, nu este clar dacă Damascul se află în punctul în care folosirea armelor chimice împotriva rebelilor are sens tactic sau strategic, scrie revista citată.
Armele chimice în războaiele lumii
Armele chimice au fost rareori decisive într-o confruntare militară. În Primul Război Mondial, armele pe bază de gaz toxic au fost cauza a doar 4% din victimele de război, dintre care doar 3% au murit. Utilizate în anii următori, cei care le-au folosit au obţinut rar rezultate remarcabile. Italia a avut prea puţin succes în folosirea lor la cucerirea Abysiniei (Etiopia), precum şi utilizarea lor de Libia împotriva forţelor din Ciad, în 1980.
Alte arme chimice sunt cele care atacă sistemul nervos, oprind activitatea mai multor organe vitale. Ele au avut un rezultat mai devastator, provocând moartea a mii de civili. Cel mai remarcabil exemplu este războiul dintre Irak şi Iran, în urma căruia 60.000 de oame
