Dimitris se uită de cîteva ori în jur, ezită, apoi oftează şi se aşază la coadă. Holul cel mare al casei de taxe şi impozite este ticsit de lume. Este o clădire veche, impunătoare, cu coloane de marmură şi o scară ce se roteşte maiestuos spre etaj. Deşi e plin de lume, în sală e linişte, nimeni nu pare să aibă chef de vorbă. O linişte mică, strivită sub coloanele înalte de marmură.

– Ne-aţi luat tot! se aude dintr-odată vocea puţin răguşită, dar puternică, a unui domn în vîrstă ajuns în faţa ghişeului.

Lumea tresare şi toate privirile se îndreaptă spre ghişeu. E parcă şi mai multă linişte.

– Am venit să vă spun că nu mai am ce să vă dau, continuă calm domnul în vîrstă. Vreţi să ne lăsaţi în curu’ gol, aşa că am venit să vă las şi pantalonii de pe mine.

Zicînd acestea, bătrînul domn începe să-şi desfacă încet cureaua.

– Alo, domnu’, ce faceţi!? se răsteşte la el funcţionara.

Domnul îşi scoate cureaua, o împachetează şi o pune în buzunarul de la haină. După care, începe să-şi desfacă, unul cîte unul, nasturii de la şliţ.

– Domnu’, să ştiţi că chem poliţia! se isterizează funcţionara.

Domnul a terminat de descheiat pantalonii.

– Mă scuzaţi, i se adresează el unui tînăr din spatele său, pot să mă sprijin puţin de dumneavoastră? Nu prea mai mă ţin picioarele...

Domnul se sprijină cu o mînă de tînăr şi cu cealaltă începe să-şi tragă pantalonii în jos. În sală încep să se audă murmure.

– Destrăbalatule! Moş libidinos! urlă funcţionara, deja roşie de furie, şi apasă pe un buton.

În sală începe să urle o alarmă. Lumea se foieşte, se ridică voci răzleţe. În capul scării apare brusc directorul:

– Linişte! Linişte! se răsteşte el la oameni. Să ştiţi că evacuez sala! mai ameninţă el, roşu de furie, la rîndul său.

– Nu eşti la tribunal! îl apostrofează o voce.

– De ce nu evacuezi Grecia? îl ia altă voc