Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Norocul porcului: românii nu mai au bani - abatoarele taie cu 2 milioane de porci mai puţin, de Crăciun

Publicat in Jurnalul, joi 13 decembrie 2012 ·

Anul acesta, de Crăciun, vor fi sacrificaţi circa 4  milioane de porci, cu circa 33% mai puţini decât în perioada similară a anului trecut. "Estimăm că anul acesta vor fi sacrificaţi aproximativ 4 milioane de porci cu ocazia sărbătorii Crăciunului, cifră mai mică faţă de anul trecut când au fost sacrificate 6 milioane de animale", ne-a declarat Gheorghe Caruz, fostul preşedinte al Patronatului român al cărnii de porc.

Principala cauză a scăderii numărului animalelor sacrificate o constituie puterea de cumpărare mai mică. "Numărul porcilor sacrificaţi anul acesta va fi mai mic decât cel din 2011 deoarece a scăzut foarte mult puterea de cumpărare a românilor. Chiar dacă preţul este cu 5%-7% mai mare decât în 2011 oamenii tot vor cumpăra carne de porc, astfel încât pe toate mesele de Crăciun se va putea găsi sarmale, toba sau lebăr", ne-a explicat Caruz. Potrivit acestuia, vânzările din această perioadă sunt mai mici decât cele înregistrate anul trecut. "Anii trecuţi abatoarele nu făceau faţă cererii, iar acum nu au ce face deoarece nu există cerere. E posibil ca oamenii să lase pe ultima sută de metri achiziţionarea cărnii de porc necesare realizării produselor tradiţionale de Crăciun, însă există şi varianta în care populaţia nu mai are bani ca anii trecuţi. Un lucru este cert, vânzările de anul acesta vor fi mai mici decât anul trecut", ne-a explicat Caruz. Preţul mediu la carnea de porc pentru un kilogram variază în funcţie de zonă, pornind de le 15 lei la 22 de lei.

Carnea trebuie verificată

Înainte de a consuma carnea de porc, românii sunt obligaţi să efectueze analiza trichineloscopică. Veterinarii atrag atenţia că, pentru obţinerea unui rezultat concludent al examenului trichineloscopic, trebuie să se recolteze carne din muşchii pilieri ai diafragmei. Pentru efectuarea examenului se prezintă o probă de circa 100-150 grame de car

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 8 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 10 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 11 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 9 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 8 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 7 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Sebastian Constantin Popescu și-a depus CANDIDATURA la alegerile prezidențiale din partea Partidului Noua Românie (PNR)

Gandul acum 7 ore
Sebastian Constantin Popescu a intrat în cursa pentru președinția României, din partea Partidului Noua Românie. Candidatura sa a fost admisă de Biroul Electoral Central sâmbătă, 15 martie, ultima zi în care se pot depune solicitările pentru competiț

Victor Ponta renunță la cetățenia sârbă: „Întotdeauna România va fi pe primul loc”

Adevarul acum 13 ore
Victor Ponta a anunțat oficial că renunță la cetățenia onorifică sârbă, pe care a primit-o în 2018 din partea Parlamentului și a președintelui Serbiei. Decizia vine în contextul candidaturii sale la alegerile prezidențiale din România, pe care spune

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 13 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Vremea

București
acum

dum.

8°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°