Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sf. Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei

Publicat in Buna Ziua Iasi, joi 13 decembrie 2012 ·

Sf Mitropolit Dosoftei Crestinii ortodocsi il sarbatoresc astazi pe Sf. Mitropolit Dosoftei, primul ierarh al Moldovei. Mitropolitul s-a nascut in anul 1624 la Suceava, primind la botez numele Dimitrie. A studiat pentru inceput acasa, apoi la Iasi, la Colegiul de la Trei Ierarhi, infiintat in timpul domnitorului Vasile Lupu. De aici s-a indreptat spre Liov, unde a studiat la Scoala Fratiei Ortodoxe "Adormirea Maicii Domnului". Aici a invatat limba greaca, latina, slavona bisericeasca si polona, devenind unul dintre poliglotii vremii. In anul 1649 s-a calugarit la Manastirea Probota, primind numele Dosoftei. In anul 1658 a fost ales si hirotonit episcop de Husi, apoi episcop la Roman, iar in 1671 a fost ales mitropolit al Moldovei. Mitropolitul Dosoftei a fost unul dintre cei mai mari carturari romani din secolul al XVII-lea, fiind cunoscut ca primul poet national, primul traducator in limba romana al cartilor de slujba religioasa, primul versificator al Psaltirii in tot Rasaritul ortodox, primul traducator in romaneste al unor carti din literatura dramatica si istorica universala, primul carturar roman care a copiat documente si inscriptii. Mai este cunoscut drept o personalitate a vietii culturale si spirituale romanesti si pentru traducerile sale din literatura patristica si pentru contributia sa la formarea limbii literare romanesti. In 1686, in urma campaniei de retragere din Moldova, soldatii polonezi au luat cu ei ca ostatic si pe mitropolitul Dosoftei. Ramane in exil pana la sfarsitul vietii, el trecand la cele vesnice pe 13 decembrie 1693. A fost inmormantat la Biserica "Nasterea Domnului" din Zolkiew (Ucraina). Canonizarea Sfantului Ierarh Dosoftei a fost abrobata de membrii Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane in sedinta de lucru din 5-6 iulie 2005, la propunerea Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei. Proclamarea solemna

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 3 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 40 minute
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 49 minute
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 3 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 4 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Titularizare 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă

Mediafax acum 54 minute
Concursul de Titularizare constă în susținerea a două probe: o inspecție specială la clasă sau a unei probe practice și, ulterior, a unei probe scrise. În sesiunea din acest an, peste 39.700 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. La ac

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 55 minute
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum 3 ore
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Ministrul Energiei a trimis Corpul de control la Complexul Energetic Valea Jiului

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a trimis Corpul de control la Complexul Energetic Valea Jiului după ce, în urmă cu o săptămână, un incendiu produs la un transformator a lăsat în subteran 300 de mine

Vremea

București
acum

31°
lun.

19°/36°
mar.

21°/35°
mie.

21°/36°
joi

22°/32°
Iasi
acum

26°
lun.

18°/33°
mar.

19°/34°
mie.

18°/33°
joi

18°/27°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

20°/29°
mie.

23°/29°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/29°
mar.

16°/31°
mie.

16°/29°
joi

15°/23°
Timisoara
acum

30°
lun.

20°/34°
mar.

19°/34°
mie.

20°/32°
joi

15°/28°