Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cluburile aflate în litigii cu jucători pentru restanţe salariale nu vor primi licenţă

Publicat in Mediafax, joi 13 decembrie 2012 ·

Cluburile de fotbal care au pe rol litigii la comisiile LPF sau FIFA cu jucători pentru restanţe salariale către aceştia nu vor primi licenţa pentru sezonul 2013-2014, a anunţat, joi, directorul de licenţiere al Federaţiei Române de Fotbal, Viorel Duru.

"UEFA s-a mai luminat în ultimul timp. Adică un club nu poate să declare un litigiu şi gata, respectiva sumă nu mai este considerată datorie restantă. Noi evaluăm acum ce natură au datoriile aflate în litigii. Se întâmplă foarte des ca jucătorii şi antrenorii să fie daţi afară prin ruperea unilaterală a contractului. Iar ei reclamă clubul la comisiile LPF sau ale FIFA. Iar ei cer plata salariilor pe lunile anterioare ruperii contractului, precum şi despăgubiri pentru ruperea unilaterală a contractului până la sfârşitul perioadei. Noi spunem acum aşa cluburilor: «Plătiţi salariile pentru lunile restante şi rămâneţi în litigiu cu jucătorul sau antrenorul numai pentru despăgubiri». Până anul trecut orice litigiu era declarat, chiar dacă erau şi restanţe salariale, noi consideram că suma nu e restantă. Dar acum nu mai poţi să mai driblezi sistemul de licenţiere pentru că noi evaluăm în fapt", a spus Duru.

El a explicat că departamentul pe care îl conduce evaluează natura litigiilor cluburilor indiferent de tipul de licenţă. "Acum se vor acorda trei tipuri de licenţă: licenţă de participare în cupele europene, licenţă de participare în Liga I şi licenţă de participare în Liga a II-a. Indiferent de tipul de licenţă din cele trei, se evaluează caracterul litigiului respectiv", a afirmat directorul de licenţiere.

Viorel Duru susţine că doar pentru licenţa de participare în Liga a II-a nu se vor lua în considerare la evaluare datoriile cluburilor către stat. "Pentru Liga I evaluăm datoriile restante din transferuri, datoriile către angajaţi şi obligaţiile sociale şi fiscale aferente plăţii salariilor. Ia

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: „Să ne fie clar, este un admirator pe față al lui Putin”

Libertatea acum 8 ore
„Călin Georgescu este un admirator pe faţă al lui Putin şi este pe faţă împotriva NATO şi UE. Fără NATO, suntem la cheremul Rusiei”, a spus Elena Lasconi în prima declarație după rezultatul primului tur de scrutin despre contraacandidatul său pe car

Un îndemn la protest împotriva lui Călin Georgescu, pentru luni seară la Universitate, circulă pe WhatsApp. „România e amenințată de o dictatură legionară”

HotNews acum 12 ore
Pe rețelele sociale circulă un mesaj care anunță organizarea unui protest, luni, de la ora 19:00, pentru că „România e amenințată de o dictatură legionară sub numele lui Călin Georgescu”. Nesajul nu este asumat de nicio organizație și nu este clar,

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 7 ore
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 7 ore
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

Prognoza meteo marţi, 26 noiembrie. Vremea se încălzeşte uşor la munte

Adevarul acum 47 minute
Potrivit prognozei întocmite de Administraţia Naţională de Meteorologie, marţi temperaturile se apropie de cele normale pentru această perioadă a anului, înregistrându-se o uşoară creştere a acestora în zonele montane.

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 8 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 10 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Autorităţile din Germania întocmesc o listă cu buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum 5 ore
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

Prima reacție a Elenei Lasconi după finalizarea numărătorii voturilor: „Ne așteaptă o luptă pentru soarta României”

HotNews acum 13 ore
Elena Lasconi le-a mulțumit susținătorilor, într-un mesaj publicat pe Facebook la scurt timp după ce AEP a centralizat toate voturile și a certificat că președinta USR va merge în turul 2 al alegerilor prezidențiale, alături de independentul Călin G

Vremea

București
acum

mar.

0°/8°
mie.

3°/6°
joi

4°/10°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/9°
Constanta
acum

-3°
mar.

-3°/7°
mie.

5°/9°
joi

5°/9°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-2°/7°
mie.

4°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

1°/9°
mie.

3°/8°
joi

6°/10°
vin.

3°/8°