Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oradenii, invitati sa cumpere kilometri de fericire

Publicat in Bihor Online, joi 13 decembrie 2012 ·

Scris de Veronica Bursaşiu - O vor putea face în cadrul unui eveniment caritabil care va avea loc în perioada 21-22 decembrie, la Lotus.

Scopul acţiunii la care orădenii sunt invitaţi să participe activ este acela de a achiziţiona infuzomate pentru Secţia de Oncologie a Spitalului de Copii. Evenimentul este organizat de Clubul Sportiv Xterra în parteneriat cu Lotus Center şi Utopium sub sloganul evenimentului este “24 ore pentru un zâmbet”. Un astfel de aparat costă aproximativ 2000 de euro, iar organizatorii şi-au propus să strângă bani pentru trei astfel de aparate, absolut indispensabile. În cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc ieri la Lotus Center, Szokolszky Istvan, organizator al evenimentului a ţinut să precizeze că pe lângă acest obiectiv principal, dorinţa lor este şi aceea de a de a-i face fericiţi , fie şi numai pentru câteva clipe pe cei aproximativ 40 de copii care trebuie să rămână internaţi în spital şi în perioada sărbătorilor de iarnă. „Dorim să putem strânge fonduri şi pentru a le aduce cadouri acestor copii”, a spus Szokolszky Istvan. A alergat 100 km

Startul acţiunii se dă la orele 17,00. De-a lungul a 24 de ore orădenii sunt aşteptaţi să „cumpere kilometri de fericire”. Cum o pot face? Trei benzi de alergare şi trei aparate de spining vor fi instalate în zona de food court a complexului Lotus. Pe una dintre aceste benzi şi pe bicicletă contra a 50 lei fiecare orădean va putea alerga câte 15 minute. Singura condiţie este să aibă pantofi de sport. În plus organizatorii spun că oricine va putea face donaţii chiar dacă nu poate alerga un sfert de oră. Cei care o vor face însă, vor acordat sprijin moral celor doi sportivi care vor face, continuu, 24 de ore, spining şi vor alerga pe bandă. Szokolszky Istvan spune că a mai alergat până acum 100 de km, dar că alergarea continuu, 24 de ore, în sală va fi o adevărată provocare deoarec

Articolul in Bihor Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine Dacian Dragoș, universitarul numit de Nicușor Dan judecător la Curtea Constituțională. Este autorul unei demisii cu scântei

HotNews acum 34 minute
Profesor universitar la UBB, Dacian Dragoș a fost numit marți judecător la CCR în locul Liviei Stanciu. Profesorul Dacian Cosmin Dragoș este o personalitate recunoscută în domeniul dreptului administrativ și european, beneficiar al prestigioasei bur

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum o ora
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 3 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum o ora
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum 13 minute
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

Poliţiştii caută persoana care a vandalizat plăcuţa cu înscrisuri în limba maghiară de pe Biserica Reformată din Timișoara, unde a slujit Laszlo Tokes

G4Media acum 36 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat necunoscut a distrus plăcuţa cu încrisuri maghiare de pe clădirea Bisericii Reformate, aflată Piaţa Maria, din Timişoara, iar acum poliţiştii îl caută pe acesta, transmite News.ro. Urmăreșt

UE a stabilit cursul de schimb al levei faţă de euro, după intrarea Bulgariei în zona euro, la 1 ianuarie 2026

G4Media acum 50 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Miniştrii de Finanţe ai Uniunii Europene au completat marţi ultimii paşi pentru ca Bulgaria să devină al 21-lea stat membru al zonei euro, de la 1 ianuarie 2026, inclusiv stabilirea cursului de schim

BNR a menținut dobânda-cheie, principalul instrument al politicii monetare, conform așteptărilor. Ce înseamnă asta

HotNews acum 57 minute
Banca Națională a decis marți păstrarea nivelului ratei dobânzii de politică monetară la 6,5%, într-un context în care pachetul de măsuri de corecție a deficitului bugetar va re-inflama inflația. Analiștii bancari se așteptau la această decizie, exi

Sorin Grindeanu, despre majorările indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Gandul acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, la Giurgiu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM, că el nu a semnat acel document şi că o consideră „o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 5 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/38°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

31°
mar.

16°/31°
mie.

12°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°