Scris de Ioana Costas - ARAD. În perioada sărbătorilor de iarnă 2012-2013, poliţiştii rutieri vor efectua mai multe controale în trafic. În cadrul acestor acţiuni, toţi şoferii care vor fi opriţi de poliţiştii rutieri vor fi testaţi cu aparatul etilotest.
Potrivit IGPR, această perioada de timp aleasă pentru intensficarea controalelor rutiere a avut la bază experienţa anilor anteriori, când s-a constatat că în perioada sărbătorilor de iarnă există tentația de a consuma băuturi alcoolice şi de a conduce apoi autovehicule.Pentru a preveni accidentele rutiere produse pe fondul consumului de alcool, Poliţia Rutieră recomandă tuturor şoferilor să nu conducă dacă au consumat băuturi alcoolice.Închisoare pentru alcool la volan
„Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării, permisul este reţinut fără drept de circulaţie. Consumul de alcool este incompatibil cu conducerea autovehiculelor, pe lângă faptul că este interzis de lege, constituie un important factor de risc pentru şofer, pasageri şi ceilalţi participanţi la trafic crescând şansele de implicare într-un accident rutier. De cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului comit frecvente încălcări ale normelor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele. Pentru a conduce în siguranţă, şoferul trebuie să îşi păstreze starea de atenţie, să reacţioneze rapid, să vadă clar şi să aprecieze corect distanţa şi viteza. Alcoolul afectează claritatea vederii, judecata, timpul de reacţie, echilibrul şi capacitatea de a vorbi. C