Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi primari anunță că nu vor crește taxele şi impozitele locale în 2013

Publicat in Cotidianul, joi 13 decembrie 2012 ·

Primarul municipiului Târgu-Jiu, Florin Câciumaru, a anunţat, joi, că nu vor apărea modificări la taxe şi impozite în municipiul Târgu-Jiu în anul 2013.

"Aşa cum a explicat şi domnul prim-ministru, mărirea taxelor şi impozitelor într-o localitate rămâne la latitudinea Consiliului Local. La Târgu-Jiu noi am considerat că nu trebuie mărit nimic faţă de anul 2012", a declarat edilul, citat de Agerpres.

Și primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a declarat joi că impozitele locale nu se vor majora prin decizii ale administraţiei locale atâta timp cât el va fi primar.

"În Timişoara nu se va majora niciun impozit local prin decizii ale primăriei câtă vreme voi fi eu primar. Eu sunt un liberal autentic şi, implicit, un adept al fiscalităţii reduse, al ideii că banii trebuie să rămână în cât mai mare măsură cu putinţă la cei ce îi produc. Impozitele şi taxele de orice tip trebuie stabilite la niveluri plătibile de către cetăţeni şi persoane juridice, fiind preferabil să încasezi puţin de la mulţi, decât mult de la puţini. Evident, sunt puţini cei în stare să plătească mult", a spus edilul-şef al Timişoarei.

Primarul Braşovului, George Scripcaru, a declarat joi pentru Agerpres referitor la majorarea taxelor şi impozitelor pentru anul 2013 că deocamdată vrea să vadă ce prevede Ordonanţa de Urgenţă în acest sens.

"Nu am primit textul Ordonanţei de Urgenţă. Eu îmi doresc să luăm mai puţin de la mai mulţi. Am mai spus-o şi o repet ca taxele şi impozitele la Braşov să fie ca cele din 2012. O să discutăm, de altfel am convocat o discuţie cu colegii din comisia economică, facem o analiză pe perspectiva bugetară din 2013, va fi o întâlnire cu reprezentanţi de la direcţiile de specialitate din subordinea Consiliului Local, de la regii, de la societăţile care desfăşoară activităţi în municipiul Braşov şi sunt în subordinea Consiliului Local, tocmai pentru a ved

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum o ora
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 9 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Doru Bușcu

Cancan acum 21 minute
Invitatul emisiunii este Doru Bușcu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Trafic perturbat pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant / Cad pe şosea lemne aprinse şi pietre

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este perturbat, marţi, pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant. Traficul poate fi oprit în orice moment. Potrivit drumarilor, cad pe şosea lemn

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Premierul Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea

Ziua Constanta acum o ora
De asemenea, secretarul de stat Dragoș Hotea va continua să coordoneze problematica politicilor memoriei, la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului. Cu o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, sec

BNS anunță „proteste împotriva austerității”: „Nu acceptăm ca salariații, din public și privat, să plătească din nou prețul incompetenței și risipei”

HotNews acum 22 minute
Blocul Național Sindical a anunțat că marți „s-a reunit în format hibrid și a adoptat un plan de acțiune ferm ca reacție la angajarea răspunderii Guvernului României pe primul pachet de măsuri de austeritate și la anunțul Cabinetului Bolojan privind

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 3 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

ANRE elimină dublarea tarifelor pentru energia electrică stocată și reintrodusă în rețea

Ziua Constanta acum o ora
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) anunță aprobarea Ordinului privind Normele metodologice pentru exceptarea de la plata tarifelor reglementate aplicate energiei electrice stocate și ulterior reintrodusă în rețea. Auto

Garda Civilă spaniolă: Totul indică o depăşire a limitei de viteză, în cazul accidentului lui Diogo Jota

News.ro acum o ora
Garda Civilă spaniolă îşi continuă ancheta privind accidentul rutier în urma căruia Diogo Jota (28 de ani), atacantul portughez al echipei Liverpool, şi fratele său André Silva (25 de ani) şi-au pierdut viaţa săptămâna trecută în Spania. Potrivit pr

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

34°
mar.

23°/35°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

27°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
mar.

17°/32°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°