Academia Romana i-a decernat prozatorului maramuresean Ioan Grosan, aseara, 13 decembrie, in cadrul unei ceremonii speciale, Premiul Academiei Romane in domeniul filologiei si literaturii pe anul 2010. Scriitorul maramuresean, nascut in urma cu 58 de ani, in Satulung, a fost premiat pentru romanul „Un om din Est”, carte aparuta dupa 30 de ani de la publicarea unei schite a romanului in revista „Echinox”.
Actiunea romanului premiat de Academia Romana se petrece intr-un orasel transilvan , care poate fi oricare, dupa cum a precizat autorul, iar personajele principale sunt „doi profesori cu destine diferite, dar uniti printr-un Ianus din est”, ca si zeul roman cu doua fete opuse.
Ioan Grosan, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania (USR), a debutat editorial in 1985, cu volumul de povestiri “Caravana cinematografica” - care a fost tradus in limba rusa -, pentru care a primit Premiul pentru debut in proza al USR. In 1992, i s-a decernat Premiul pentru proza al USR pentru romanul “O suta de ani de zile la Portile Orientului”.
Printre laureatii acestei editii s-au numarat si poetul Ion Muresan, filologul Stefan Colceriu , pictorita Silvia Radu, muzicologul Grigore Constantinescu, arhitectul Alexandru Beldiman, realizatoarea tv Lucia Hossu-Longin, economistii Napoleon Pop, Amalia Fugaru si Valeriu Ioan Franc, actrita Olga Tudorache, inginerul Nicolae Noica, dirijorul Horia Andreescu si altii. Academia Romana i-a decernat prozatorului maramuresean Ioan Grosan, aseara, 13 decembrie, in cadrul unei ceremonii speciale, Premiul Academiei Romane in domeniul filologiei si literaturii pe anul 2010. Scriitorul maramuresean, nascut in urma cu 58 de ani, in Satulung, a fost premiat pentru romanul „Un om din Est”, carte aparuta dupa 30 de ani de la publicarea unei schite a romanului in revista „Echinox”.
Actiunea romanului premiat de A