Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a sesizat Judecătoria Constanţa cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive faţă de un tânăr cercetat sub aspectul săvârşirii a 8 infracţiuni de tâlhărie.
În fapt, s-au reţinut următoarele: la data de 23 noiembrie, în jurul orei 15.40, prin ameninţare cu un cuţit, a deposedat partea vătămată M.I.D, în vârstă de 11 ani, de un telefon mobil, în timp ce aceasta se afla pe o alee din complexul Flămânda, prejudiciul fiind de 4.000 de lei. La data de 23 noiembrie, prin ameninţare cu un cuţit, a deposedat partea vătămată N.A, de 13 ani, de un telefon mobil, în timp ce aceasta se afla pe aleea Panselei, prejudiciul estimat fiind de 300 de lei. La data de 15.11.2012, prin ameninţare cu un cuţit, a deposedat partea vătămată B.V de un telefon mobil, în timp ce aceasta se afla pe aleea Panselei, prejudiciul ridicându-se la 1.635 de lei. La data de 26 noiembrie, prin ameninţare cu un cuţit, a deposedat partea vătămată T.R.C, de 12 ani, de un telefon mobil, în timp ce aceasta se afla pe bulevardul Ferdinand, zona Parc CFR, prejudiciu fiind estimat la 500 de lei. La data de 29 noiembrie, prin ameninţare cu un cuţit, a deposedat partea vătămată U.K, de 12 ani, de un telefon mobil, în timp ce se afla pe strada N. Iorga, iar prejudiciul a fost stabilit la 1.000 de lei. La data de 4 decembrie, prin ameninţare cu un cuţit, a deposedat partea vătămată M.V, de 14 ani, de un telefon mobil şi de un ceas de mână, în timp ce aceasta se afla pe bulevardul Tomis, prejudiciul fiind de 1.700 de lei. La data de 4 decembrie, prin ameninţare cu un cuţit, a deposedat partea vătămată G.A, de 13 ani, de un telefon mobil, în timp ce se afla pe strada Poporului, prejudiciul estimându/se la 400 de lei. La data de 4 decembrie, prin ameninţare cu un cuţit, a deposedat partea vătămată P.G.A, de 12 ani, de un telefon mobil şi de un ceas de mâ