Fosta bancă Dexia din Belgia, naţionalizată şi redenumită Belfius, intenţionează să vândă o parte din colecţia sa de artă, între care se numără lucrări ale unor pictori renumiţi precum Rubens, anunţul provocând indignarea unor personalităţi din lumea artei şi politicii, transmite AFP.
Banca este deţinătoarea uneia din cele mai importante colecţii private de artă din regatul belgian, care include 4.500 de lucrări, inclusiv tablouri de Rubens, Jordaens, Ensor şi Magritte.
Belfius a luat recent decizia de principiu de a limita colecţia la lucrări realizate după anul 1830, data independenţei Belgiei, a declarat Moniek Delvou, purtător de cuvânt al băncii.
"Vom ceda lucrările mai vechi, dar nu am stabilit încă în ce condiţii", a spus Delvou, explicând că, în calitate de bancă publică, Belfius are obligaţia unei gestiuni bune şi de a face economii.
Banca urmează anul viitor să renunţe la sponsorizarea echipei de fotbal FC Bruges, unul dintre cele mai importante cluburi de fotbal adin Belgia.
Delvou a arătat că banca înţelege emoţia provocată de anunţul referitor la vânzarea lucrărilor de artă, care ar putea părăsi Belgia.
Contestările au depăşit joi mediul artistic şi au atins şi lumea politică.
Ministrul Întreprinderilor Publice, Paul Magnette, s-a declarat "indignat", în Parlament, de această decizie şi a cerut conducerii Belfius un gest moral.
"Desigur, administratorii băncii au datoria să acţioneze în interesul acesteia şi ei trebuie să decidă ce este mai bine, dar vânzarea unei părţi din colecţie nu va aduce un câştig spectaculos", a spus oficialul.
Directorul Muzeului de Artă, Michel Draguet, a afirmat la rândul său, în publicaţia Le Soir, că "multe muzee străine se vor bucura de acest gest, având în vedere că nicio naţiune cât de cât educată nu l-a practicat".
Statul belgian a devenit proprietarul Dex