Nu e cazul ca o limbă să fie incriminată pentru structurile sale fixe, nici măcar dacă acestea par să transmită obişnuinţe mentale şi stereotipuri de tot soiul. Mi se pare o exagerare, de exemplu, încercarea feministă de a schimba termenii masculini (nemarcaţi, generici) cu cei feminini, în situaţii în care identitatea de gen nu e relevantă. Din aceeaşi perspectivă, s-ar putea susţine că şi alegerea unui plural etnic pentru a desemna subiectul sau obiectul unor acţiuni naţionale este o convenţie lingvistică. În fond, a spune că Franţa a cîştigat un meci, că neamţul a învins (ca în stilul cronicăresc din secolele trecute) sau că italienii au votat e cam acelaşi lucru: termenii reprezintă, în fiecare caz, o metonimie. Desemnările globale au justificarea lor (comunicarea eficientă presupune simplificări) şi regulile lor de descifrare inteligentă (nimeni nu îşi imaginează că absolut toţi cetăţenii au participat la un meci de fotbal cîştigat de Franţa). Sînt totuşi situaţii în care enunţurile generice nu mai au inocenţa pragmatică a comunicării rapide, pentru că suferă de apăsarea grea a retoricii: prezentarea globală nu mai e întîmplătoare, ci reflectă o anulare a minorităţii şi a excepţiilor.

DE ACELASI AUTOR Aroganţă Dezastre şi provocări Gen. Sau ceva de genul... Pitic şi chitic Un test care să diferenţieze între simplitatea inocentă şi devierea retorică e raportarea la destinatar şi la informaţia prealabilă de care dispune acesta: în presa străină, nu e nimic mai firesc decît să se spună că românii au votat, au ales, au decis etc.; de la oarecare distanţă şi fără alte informaţii, identificarea globală e inevitabilă. În presa românească, informaţia asupra identităţii naţionale e superfluă, mai ales în ziua votului, astfel că singura sa justificare în text este emfaza retorică. Alt test este reprezentat de raportarea la o statistică, la date globale; se poat