România are 589 (!) de noi parlamentari, dintre care 395 ai struţo-cămilei învingătoare USL. În mod previzibil, media şi comentatorii favorabili învinşilor – ARD are numai 80 de parlamentari – caută, în general pe un ton apocaliptic şi ocazional isteric, explicaţii şi vinovaţi. Majoritatea învinşilor îşi scrutează cu intensitate şireturile, iar învingătorii mimează – prost – o superioritate magnanimă. Din păcate ceea ce lipseşte cu desăvârşire din acest peisaj este logica şi realismul care derivă din înţelegerea şi acceptarea realităţii. În baza efortului depus în ultimii doi ani pentru crearea unei opţiuni politice noi, fundamentată pe principiile competenţei şi integrităţii în viaţa publică, îmi permit să fac o serie de observaţii despre realitatea electorală la sfârşitul anului 2012:

1. „4.4 milioane de votanţi ai USL determină soarta a 21 de milioane de cetăţeni români.” Prezenţa la vot de 41% a fost mai mare ca la parlamentarele din 2008 şi reprezentativă din punct de vedere statistic. Interesantă într-adevăr este destinaţia a 3 milioane de voturi până la cifra oficială (neajustată pentru fraudă) de voturi DA exprimate la referendumul din Iulie 2012. Dar acesta este alt subiect. Ceea ce vreau să subliniez este că victoria USL nu poate fi explicată de o dimensiune redusă şi deci nereprezentativă a eşantionului electoral. Încă o observaţie: dacă ar fi funcţionat uninominalul pur, ADR ar fi avut un singur deputat şi un singur senator.

2. „Poporul e de vină.” Aproximativ aceeaşi alegători l-au votat pe Constantinescu în 1996, pe Băsescu în 2004 şi 2009 şi au făcut din PDL cel mai mare partid la parlamentarele din 2008. Tot aceeaşi alegători au sancţionat incompetenţa CDR în 2000 şi a PDL în 2012. Şi vor sancţiona prompt în viitorul nu prea îndepărtat incompetenţa, aroganţa şi inevitabila corupţie a USL. Poporul este aşa cum este, nici mai bun şi nici