Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încă un meci dificil pentru SCM-U

Publicat in GAZETA de SUD, joi 13 decembrie 2012 ·

Baschetbaliştii de la SCM-U Craiova continuă seria meciurilor cu adversari tari. Oltenii vor juca astăzi, de la ora 19.30 (în direct la DigiSport 2) pe terenul campioanei de acum două sezoane, „U“ Mobitelco Cluj, în cadrul etapei a 13-a din Liga Naţională.

Ardelenii au de partea lor un lot mai numeros, dar craiovenii vor să facă un meci bun: „Ne aşteptăm la un meci foarte greu, Clujul nu-şi permite paşi greşiţi. Este clar că pornesc favoriţi, dar noi ne vom juca şansa. Avem şi indisponibili, pe Miskovic şi Gavrilă“, a spus ieri Marius Toma, managerul formaţiei SCM-U Craiova. În istoricul confruntărilor din prima ligă, Clujul a câştigat toate cele opt meciuri disputate în compania Craiovei. Înaintea acestei partide, cele două combatante au acelaşi număr de puncte, 20, cu opt victorii şi patru eşecuri, ocupând locul patru, respectiv cinci. În runda trecută, SCM-U a pierdut pe teren propriu în faţa campioanei CSU Asesost Ploieşti, iar „U“ Mobitelco Cluj a câştigat disputa de la Târgu Jiu cu Energia Rovinari. Pentru formaţia ardeleană evoluează canadianul Steve Ross, cel mai bun marcator pentru SCM-U Craiova în sezonul trecut.

Baschetbaliştii de la SCM-U Craiova continuă seria meciurilor cu adversari tari. Oltenii vor juca astăzi, de la ora 19.30 (în direct la DigiSport 2) pe terenul campioanei de acum două sezoane, „U“ Mobitelco Cluj, în cadrul etapei a 13-a din Liga Naţională.

Ardelenii au de partea lor un lot mai numeros, dar craiovenii vor să facă un meci bun: „Ne aşteptăm la un meci foarte greu, Clujul nu-şi permite paşi greşiţi. Este clar că pornesc favoriţi, dar noi ne vom juca şansa. Avem şi indisponibili, pe Miskovic şi Gavrilă“, a spus ieri Marius Toma, managerul formaţiei SCM-U Craiova. În istoricul confruntărilor din prima ligă, Clujul a câştigat toate cele opt meciuri disputate în compania Craiovei. Înaintea acestei partide, cele două com

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AS Roma l-a demis pe Ivan Juric după patru înfrângeri în ultimele cinci meciuri din Serie A

News.ro acum 48 minute
AS Roma a anunţat, duminică, pe site-ul oficial, că l-a demis pe antrenorul Ivan Juric. Croatul este al doilea tehnician al formaţiei din Roma care este demis în acest sezon, relatează Reuters. Roma a pierdut duminică cu 2-3 acasă cu Bologna, a patr

Transalpina se închide, pe fondul ninsorii, între Rânca și Curpăț / Precizările CNAIR

HotNews acum o ora
Circulaţia rutieră se închide pe DN 67 C, pe Transalpina, între Rânca, judeţul Gorj, şi Curpăț, judeţul Alba, pe fondul ninsorilor. Luni, reprezentanţii DRDP Craiova vor verifica dacă mai sunt persoane pe acest sector de drum şi vor monta semnalizar

Superliga: Unirea Slobozia – Farul Constanţa 0-1

News.ro acum 2 ore
Echipa Farul Constanţa a învins duminică, în deplasare, scor 1-0, gruparea Unirea Slobozia, în etapa a 16-a din Superligă. După ce Casap l-a încercat pe Denis Rusu cu un şut de la distanţă, în minutul 26, oaspeţii au deschis scorul pe final de repr

Un şef de stat susţine că a discutat de trei ori cu Trump după alegeri

Mediafax acum 3 ore
Netanyahu a precizat, de asemenea, că aceste discuţii au fost destinate să întărească alianţa dintre Israel şi Statele Unite, menţionând că amândoi consideră Iranul o ameninţare majoră. Într-un mesaj video, Netanyahu a afirmat că ambele părţi sunt d

Kremlinul salută „semnalele pozitive” date de Donald Trump privind războiul din Ucraina. „Nu vorbeşte despre înfrângerea strategică a Rusiei”

HotNews acum 3 ore
Kremlinul a afirmat duminică, prin vocea purtătorului de cuvânt Dmitri Peskov, că vede „semnale pozitive” în poziția adoptată de președintele ales al SUA, Donald Trump, cu privire la conflictul din Ucraina, avertizând în același timp că este greu de

VIDEO Primul tren cumpărat de România în ultimii 20 de ani, în teste. Când va intra oficial în circulație

HotNews acum 6 ore
Trenul Coradia Stream, prima garnitură cumpărată de România în ultimii 20 de ani, a început probele de anduranţă şi a făcut un prim drum pe ruta București – Brașov. Dacă testele vor decurge bine, primii călători l-ar putea folosi începând cu 20 noim

Cetăţean german căutat pentru omor, prins la frontiera din Satu Mare. Ce au găsit polițiștii în bagaje

HotNews acum 5 ore
Un cetăţean german, în vârstă de 39 de ani, căutat de autorităţile din Germania pentru omor, a fost prins, duminică, de poliţiştii de Frontieră de la Petea, judeţul Satu Mare. În bagajele bărbatului au fost descoperite substanţe interzise, potrivit

Ministerul Culturii trimite Corpul de Control la Castelul Peleș, după ce Libertatea a dezvăluit metoda biletelor revândute

Libertatea acum 47 minute
Ministerul Culturii va trimite Corpul de Control la Muzeul Peleș pentru a verifica situația semnalată de Libertatea, care a dezvăluit că există o rețea a angajaților care se ocupă cu revânzarea biletelor de intrare, a declarat duminică, 10 noiembrie

Marius Budăi (PSD) „România a devenit primul stat din lume cu o lege pentru participarea copiilor în procesul decizional”

Botosani News acum 2 ore
Deputatul Marius Budăi, care a promovat în calitate de ministru al Muncii participarea copiilor la procesul de luare a deciziilor și elaborare a politicilor europene pentru drepturile copilului, a votat, marți în Parlament, alături de colegii de la

Netanyahu recunoaşte responsabilitatea israeliană pentru exploziile pagerelor Hezbollah în septembrie

Adevarul acum 9 minute
Prim-ministrul Benjamin Netanyahu a recunoscut, duminică în timpul reuniunii de guvern, responsabilitatea israeliană pentru explozia echipamentelor de comunicaţii ale Hezbollah în septembrie.

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

6°/9°
mar.

6°/8°
mie.

6°/10°
Iasi
acum

dum.

5°/10°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

5°/6°
Constanta
acum

dum.

6°/12°
lun.

11°/13°
mar.

8°/12°
mie.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-0°/8°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

2°/8°
Timisoara
acum

dum.

2°/11°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

2°/11°