Se încheie un an mai greu decât alţii, cu criză economică, certuri politice, nelinişte socială şi anotimpuri scăpate de sub control. Răbdarea românilor e pusă la grea încercare, iar efortul de a primi sărbătoarea Crăciunului, cu sufletele liniştite şi luminoase, va fi cu atât mai mare. Şi totuşi, va trebui să o facem. Naşterea Domnului e simbolul speranţei. Să închidem uşa după anul care tocmai se încheie, şi să primim Crăciunul cu bucurie, în jurul bradului, încărcat de beteală şi lumânări
MIHAI TRĂISTARIU
"Am trecut prin momente de depresie, dar le-am depăşit. Îl aştept cu bucurie pe Moş Crăciun”
Eu mă întâlnesc cu Moş Crăciun în suflet. În tot ce înseamnă fiinţa mea: familie, sănătate, carieră şi prieteni buni. Mai ales pentru că am avut probleme de sănătate în ultima vreme, pentru că traversez momente de căutare în carieră, pentru că familia mea s-a dus şi armonia ei s-a pierdut... pentru toate aceste lucruri, vreau ca Moş Crăciun să treacă pe deasupra mea ca o boare, ca o ninsoare aducătoare de bine. La propriu vorbind, şi anul acesta mă voi întâlni cu Moş Crăciun pe drumuri, pentru că de pe 9 decembrie sunt în turneu. Unul lung şi istovitor, care va cuprinde patruzeci şi patru de oraşe şi care se va termina de revelion. Dar m-am obişnuit cu viaţa asta pe drum, face parte din profesia mea, iar întâlnirea cu publicul e dătătoare de bucurie. Şi-apoi, în afară de prietena mea, pe care o iau des cu mine când mă prind Sărbătorile prin concerte, nu am cu cine să petrec. Este mult mai puţin deprimant pentru mine să lucrez de Crăciun, decât să stau într-o casă fără părinţi. E bine aşa. Iubita mea, în schimb, merită mai mult, aşa că sper că pe viitor vom reuşi să petrecem, cu adevărat, Sărbătorile împreună. Pentru artişti, sărbătorile sunt mană cerească. Tarifele cresc şi de trei ori faţă de cele normale, de aceea ne vine atât de g