Domeniul Coroanei Segarcea a lansat Minima Moralia, o colecţie rară de vinuri medaliată cu aur. Fiecare dintre vinurile care alcătuiesc colecţia Minima Moralia este produs din struguri nobili de pe Domeniul Coroanei, o veche proprietate regală fondată de Regele Carol I in 1884.
Există vinuri de băut, aşa cum există vinuri de gustat, de împărtăşit sau vinuri de sărbătorit. Există, însă, puţine vinuri speciale, atât de neobişnuite încât rămân mereu proaspete în memorie, dar care spun, dincolo de arome şi de gust, o poveste.
Sinceritate, respect, speranţă, onoare, dăruire şi recunoştinţă. Despre aceste valori vorbeşte vinul Minima Moralia.
Colecţia de vinuri a fost prezentată la mai multe târguri şi saloane internaţionale de vin la care, într-o perioadă extrem de scurtă, a obţinut deja 17 medalii de aur. Colecţia de vinuri îşi propune să facă legătura între valorile morale şi cea mai nobilă băutură a lumii.
Vinul Minima Moralia a fost lansat într-un loc plin de istorie din Capitală, construit în aceeaşi perioadă înfloritoare a domniei Regelui Carol. La ceremonia de lansare au participat Radu Beligan şi Principesa Margareta.

Colec