Ţinând că în ultimele zile a nins abundent, cele două firme de deszăpezire, Vectra şi Eurostrada, au acţionat, cu 33 de utilaje. Primele zone vizate au fost cele pe care circulă mijloacele de transport în comun, zonele mai înalte, podurile şi pasajele, drumul spre Poiana Braşov şi Poiana. Reprezentanţii Primăriei au precizat că utilajele au început deja să intre şi pe străzile secundare din cartiere. Vectra a utilizat până ieri dimineaţă 350 de tone de material antiderapant, iar Eurostrada 150 de tone.
„Am avut o întâlnire cu Direcţia Tehnică din Primăria Braşov, dar şi cu reprezentanţii celor două firme de deszăpezire şi le-am atras atenţia că în conformitate cu contractul de concesiune au obligaţia să intervină în timp util pentru a asigura un trafic fluent pe toate străzile. Totodată, fac un apel la şoferi să nu circule decât dacă au maşinile echipate cu cauciucuri de iarnă, iar dacă nu să folosească mijloacele de transport în comun, ca să preîntâmpinăm producerea de accidente”, a spus primarul George Scripcaru.
Ţinând că în ultimele zile a nins abundent, cele două firme de deszăpezire, Vectra şi Eurostrada, au acţionat, cu 33 de utilaje. Primele zone vizate au fost cele pe care circulă mijloacele de transport în comun, zonele mai înalte, podurile şi pasajele, drumul spre Poiana Braşov şi Poiana. Reprezentanţii Primăriei au precizat că utilajele au început deja să intre şi pe străzile secundare din cartiere. Vectra a utilizat până ieri dimineaţă 350 de tone de material antiderapant, iar Eurostrada 150 de tone.
„Am avut o întâlnire cu Direcţia Tehnică din Primăria Braşov, dar şi cu reprezentanţii celor două firme de deszăpezire şi le-am atras atenţia că în conformitate cu contractul de concesiune au obligaţia să intervină în timp util pentru a asigura un trafic fluent pe toate străzile. Totodată, fac un apel la şoferi să nu circule decât d