După ce ani la rând România creştea şi „economia duduia“, aşa cum îi plăcea lui Varujan Vosganian să spună în anii de boom, a venit hăul.
Chiar dacă semnele de peste Ocean se vedeau, iar presa trăgea semnale de alarmă, guvernanţii, prinşi cu alegerile parlamentare, nu s-au sinchisit să vadă dacă creşterea economică are fundamente stabile. Acum, în prag de noi alegeri, situaţia nu este cu mult schimbată, doar poate un pic mai realistă. Promisiunile curg cu nemiluita.
De parcă politicienii ar trăi într-un palat de cristal, fără să observe ce se întâmplă cu adevărat în jurul lor. În fiecare din aceşti patru ani care au trecut ne amăgeam cu „mai rău de atât nu se poate“. An de an, trăgeam speranţe de mai bine, încercam să fim mai optimişti, promovam ştirile pozitive, dar amăgirile au continuat. În această perioadă am trecut prin toate stările, de la pesimism la optimism, şi invers, până când am devenit realişti. Acest „realism“ ar trebui să deschidă ochii şi autorităţilor şi să observe semnalele din afară. De ce? Pentru că dacă nici acum, după patru ani de criză economică, nu ne-am învăţat lecţia, înseamnă că vor urma alţi ani în care nu vom şti încotro să mergem.
Semnale vin acum de peste tot. Zona euro a intrat din nou în recesiune, după ce în trimestrul III economia celor 17 state a scăzut cu 0,1% faţă de trimestrul precedent, când a fost consemnată o contracţie de 0,2%. Aceasta este cea de-a doua recesiune din ultimii trei ani.
Volumul comerţului cu amănuntul a scăzut cu 1,2% în zona euro şi cu 1,1% în UE, în octombrie faţă de luna precedentă, iar faţă de aceeaşi lună a anului trecut s-a consemnat o contracţie de 3,6% în zona euro, respectiv de 2,4% în UE. Mai mult, în noiembrie au fost înmatriculate în Franţa doar 6.200 de autoturisme noi marca Dacia, în scădere cu 40,5%. Iar dacă ne uităm în rapoartele de la Stat
