> „Fac un apel călduros la cei care au candidat, astfel încât să nu ajungem la măsuri coercitive şi să-i amendăm”, a declarat primarul Ion Lungu
Primarul Sucevei, Ion Lungu, le-a cerut foştilor candidaţi la alegerile parlamentare de pe 9 decembrie să-şi ridice materialele de publicitate electorală răspândite prin oraş. Şeful administraţiei locale spune că bannerele, panourile şi afişele electorale maschează instalaţiile luminoase pentru sărbătorile de iarnă, de aceea, ţinând cont şi de condiţiile meteorologice neprielnice, le-a dat respectivilor competitori un termen de conformare care expiră la începutul săptămânii viitoare. „Am o rugăminte la cei care au candidat la alegerile parlamentare, aceea de a strânge reclamele electorale. Ca primar, şi cu respectarea legii, am avut o deschidere totală, iar candidaţii şi-au pus afişe, bannere şi panouri acolo unde au vrut. De aceea, le dau un termen până la sfârşitul săptămânii, pentru că momentan condiţiile meteo sunt potrivnice. Se apropie sărbătorile de iarnă şi ne dorim să avem un oraş curat, luminos, unele dintre instalaţiile ornamentale fiind obturate de reclame. Fac un apel călduros la cei care au candidat, pentru a nu ajunge la măsuri coercitive şi să-i amendăm”, a declarat şeful executivului local.
Ion Lungu a precizat că, de săptămâna viitoare, după expirarea termenului acordat, lucrătorii Poliţiei Locale vor proceda la aplicarea de sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor variind între 50 şi 500 de lei.