Regimul sirian a tras rachete Scud împotriva rebelilor care încearcă să îl îndepărteze de la putere pe Bashar al-Assad, a declarat miercuri un oficial american, citat de AFP.
Rachete "Scud au căzut în Siria", a declarat pentru AFP acest oficial sub acoperirea anonimatului.
Diplomaţia americană anunţase anterior că regimul sirian foloseşte "rachete" şi bombe incendiare împotriva rebeliunii, fără a preciza tipul armamentului la care se referă.
"Nu sunt în măsură să confirm ce fel de rachete, dar spun simplu că vedem în prezent că sunt folosite rachete", declarase purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Victoria Nuland, întrebată în legătură cu un articol din New York Times (NYT) în care oficiali americani acuzau regimul de la Damasc, sub acoperirea anonimatului, că a lansat rachte Scud împotriva opoziţiei siriene.
"În momentul în care regimul este din ce în ce mai disperat, vedem cum recurge la arme din ce în ce mai vicioase. Şi am văzut în ultimele zile că au fost mobilizate rachete, a insistat Nuland, citând, de asemenea, "folosirea unei alte arme monstruoase, un fel de bombă baril care este o bombă incendiară".
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Casei Albe Jay Carney nu a vrut să confirme explicit folosirea rachetelor Scud de către Damasc. "Însăşi ideea că regimul ar putea lansa rachete împotriva propriului popor, în interiorul frontierelor, este o escaladă militară stupefiantă, disperată şi totodată disproporţionată", a declarat el.
Rusia: Assad pierde "tot mai mult" controlul asupra ţării
Regimul sirian pierde "tot mai mult" controlul asupra ţării, a declarat joi Mihail Bogdanov, un adjunct al ministrului rus de Externe, apreciind că nu este exclusă o victorie a opoziţiei în conflictul armat care afectează Siria, relatează AFP.
"Lucrurile trebuie privite în faţă. Regimul şi Guvernul siriene pierd t