E minunat. Avem numai veşti bune zilele astea.

Întîi, că am luat şi noi Nobelul. Noi, românii. Căci, în calitate de cetăţeni europeni, premiul e un pic şi al nostru, nu? Că doar nu e doar al lui Barroso, Van Rompuy şi Martin Schultz. Sau al celor 21 de şefi de state şi guverne care s-au dus la Oslo la ceremonie. E şi al celor care nu s-au dus – al lui David Cameron şi al lui Václav Klaus, de pildă. E şi al lui Traian Băsescu, şi al lui Victor Ponta. Şi al meu, şi al dumneavoastră. Căci, dincolo de toată dezbaterea din presa europeană (nu şi din presa românească) pe tema „merită sau nu UE premiul pentru pace“, dacă în Europa nu era pace de vreo şapte decenii încoace, domnii Cameron şi Klaus nu prea aveau cum să-şi manifeste euroscepticismul, iar Traian Băsescu şi Victor Ponta n-aveau de ce se certa pentru scaunul de la Consiliul European. Iar dacă se vorbeşte atît despre Europa cetăţenilor, atunci se cheamă că şi premiul e al cetăţenilor, care nu se mai bat cu puşcoacele şi cu tunurile, ci votează nişte oameni care se duc apoi în Parlamentul European şi în Consiliul European şi se bat în negocieri, în argumente şi în interese naţionale. Ceea ce, oricum am privi lucrurile, e un mare pas înainte faţă de vremea – nu prea îndepărtată, au trăit-o părinţii şi bunicii noştri – cînd argumentele cele mai la îndemînă erau tancurile şi trupele de infanterie, la care se răspundea cu argumentele aviaţiei, la care se răspundea din nou cu argumentul artileriei antiaeriene.

DE ACELASI AUTOR După sfîrşitul lumii Proasta guvernare continuă Mîndria naţională, o dată pe an Fuga din Uniunea Europeană Sigur, e criză, liderii europeni nu prea se înţeleg, dar e important totuşi că noi, cetăţenii, îi trimitem pe ei, „războinicii“, să se certe de exemplu pe bugetul agriculturii, şi nu pornim chiar noi, cu arma pe umăr, să ne luăm ce ne trebuie de la alte naţii europene. Sigur,