Cele două firme de deszăpezire au acţionat cu 33 de utilaje în municipiul Brașov, susțin reprezentanții Primăriei. Primele zone vizate au fost cele pe care circulă mijloacele de transport în comun, zonele mai înalte, podurile şi pasajele, drumul spre Poiana Braşov şi întreaga staţiune.
Edilii spun că utilajele au început deja să intre şi pe străzile secundare din cartiere. Primarul George Scripcaru a avut ieri o întâlnire cu Direcţia Tehnică din Primăria Braşov, dar şi cu reprezentanţii celor două firme de deszăpezire şi le-a atras atenţia că în conformitate cu contractul de concesiune au obligaţia să intervină în timp util pentru a asigura un trafic fluent pe toate străzile. Dacă la capitolul ședințe și delcarații stăm bine, în oraș situația este cu totul alta…
În altă ordine de idei, Scripcaru a făcut, pe bună dreptate, apel la şoferi să nu circule decât dacă au maşinile echipate cu cauciucuri de iarnă (dacaă strada unde locuiesc nu este deszăpezită, nu au cum să circule), iar dacă nu să folosească mijloacele de transport în comun, ca să preîntâmpine producerea de accidente.
Dacă strada voastră nu a fost deszăpezită, pentru că nu intră în urgențele Primăriei, faceți o poza cu telefonul mobil și trimiteți-o pe adresa contact@newsbv.ro
Cele două firme de deszăpezire au acţionat cu 33 de utilaje în municipiul Brașov, susțin reprezentanții Primăriei. Primele zone vizate au fost cele pe care circulă mijloacele de transport în comun, zonele mai înalte, podurile şi pasajele, drumul spre Poiana Braşov şi întreaga staţiune.
Edilii spun că utilajele au început deja să intre şi pe străzile secundare din cartiere. Primarul George Scripcaru a avut ieri o întâlnire cu Direcţia Tehnică din Primăria Braşov, dar şi cu reprezentanţii celor două firme de deszăpezire şi le-a atras atenţia că în conformitate cu contractul de concesiune au obligaţia să inte